Definita cuvantului arc
ARC, arcuri, și (2) arce, s. n. 1. Armă (primitivă) de aruncat săgeți, alcătuită dintr-o vargă flexibilă ușor încovoiată și o coardă prinsă de extremitățile vergii. ♦ P. anal. Ceea ce are forma unui arc (1). Arcul sprâncenei. 2. Porțiune dintr-o circumferință sau dintr-o linie curbă. Arc de cerc. ♦ (Element de) construcție în formă arcuită. ◊ Arc de triumf = monument în formă de portic arcuit cu una sau mai multe arcade, ridicat în amintirea sau pentru sărbătorirea unui fapt însemnat. 3. Organ metalic elastic al unei mașini sau al unui mecanism, care are proprietatea de a reveni la forma inițială după ce a fost supus unei solicitări. Arc de automobil. ◊ Expr. Parc-ar fi pe arcuri, se zice despre o persoană suplă, sprintenă. 4. (În sintagma) Arc electric (sau voltaic) = descărcare electrică foarte luminoasă care are loc între doi electrozi prin care circulă un curent de mare intensitate. 5. (Fiziol.; în sintagma) Arc reflex = ansamblul elementelor nervoase care asigură realizarea reflexelor. – Lat. arcus.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu arc
cerc (cércuri), s. n. – 1. Figură geometrică formată din mulțimea tuturor punctelor egal depărtate de un punct fix. – 2. Belciug, inel. – 3. Inel de întărire, fretă. – 4. Crup de oameni, cenaclu. – 5. Oțel pentru arcuri. – 6. Nuia în formă circulară. – 7. (Arg.) Inel, bijuterie. – 8. Cîmp, domeniu, sferă. – Mr. (țerkl’u), megl. țerc. Lat. cĭrcus (Pușcariu 341; Candrea-Dens., 309; REW 1948; DAR); cf. alb. kjiark (Meyer 20; Philippide, II, 637), it., sp., port. cerco. Mr. provine din it. cerchio. Cf. cearcăn, cercel. – Der. cercui, vb. (a lega, a strînge cu cercuri; a înconjura, a cuprinde într-un cerc; a pune șaibe; a (se) aranja în cerc; a fixa vița cu araci); cercuitor, s. m. (dogar); cercuit (var. cercuială, cercuitură), s. n. (operație ce constă în a lega vița pentru a o fixa pe araci); încercui, vb. (a înconjura, a cuprinde într-un cerc); cercuriu, adj. (miel cu coarnele rotunjite în formă de cerc). Vezi definitia »
cocostârc s.m. (reg.) 1. puț cu cumpănă. 2. (fig. și ir.) om slab și cu gâtul lung. Vezi definitia »
CIRC s. n. 1. construcție vastă descoperită, de forma unui amfiteatru, unde aveau loc jocurile publice (la romani). 2. reprezentație al cărei program cuprinde numere de gimnastică, acrobație, dresaj de animale etc. 3. incinta circulară unde se desfășoară spectacolele de circ (2). 4. depresiune circulară în regiunile înalte ale munților, formată prin eroziune sau prin acțiunea unui ghețar. ♦ ~ lunar = crater lunar. (< fr. cirque, lat. circus) Vezi definitia »
smîrc (-curi), s. n. – 1. (Trans.) Căuș, tigvă de scos apa. – 2. Ochi de apă, loc mocirlos. – 3. (Înv.) Vîltoare. – Var. zmîrc, smorc, zmorc și der. Sl. smrŭkŭ „tub, canal”, de la smrŭcati „a goli, a scoate” (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Candrea, II, 350; Conev 75). – Der. smîrcîi, vb. (a smiorcăi, a-și trage mucii; a se miorlăi), din sl. smrŭkati, sb. smrkati, pol. smerkać, rus. smorkati; smîrci, vb. (a se smiorcăi, a se miorlăi); smîrcîială, s. f. (scîncet), cf. sb. smrkanje. Vezi definitia »
MARC s.n. 1. Produs alimentar obținut prin extragerea sucului din fructe. 2. Reziduu rezultat în procesul de extragere a zahărului din sfeclă. [< fr. marc]. Vezi definitia »