INTERPOZÍȚIE s.f. 1. Stare a unui lucru așezat între altele. 2. (Fig.) Intervenție a unei autorități superioare. ◊ (Jur.) Interpoziție de persoane = act prin care o persoană apare în locul alteia pentru a-i facilita unele avantaje pe care nu le-ar putea obține direct. [Var. interpozițiune s.f. / < fr. interposition, cf. lat. interpositio]. Vezi definitia »

NEGÁȚIE s.f. Negare. ♦ Categorie filozofică care reflectă acțiunea permanentă, complexă de schimbare a calității obiectelor și proceselor în cadrul mișcării universale. ♦ Judecată, propoziție care neagă ceva (declarând nevalabilă legătura dintre mai multe noțiuni). ♦ Semn grafic care arată o negație (în logică sau matematică). ♦ Cuvânt care dă un sens negativ unei propoziții. [Gen. -iei, var. negațiune s.f. / cf. lat. negatio, fr. negation]. Vezi definitia »

MICROBIBLIOGRAFÍE s.f. Bibliografie sub formă de microfilm sau de microfișă. [Gen. -iei. / et. incertă]. Vezi definitia »

TRANSLITERÁȚIE, transliterații, s. f. Transpunere, transcriere dintr-un alfabet în altul a unui text scris, redându-se literele prin echivalentele lor din alfabetul în care se transcrie, fără a se ține seama de eventualele deosebiri de ordin fonetic dintre semnele celor două alfabete. – Din fr. translittération, lat. translitteratio. Vezi definitia »

combinație, combinații s. f. 1. (deț.) schimb de țigări efectuat între deținuți. 2. aranjament; înțelegere. Vezi definitia »