Definita cuvantului ascensiune
ASCENSIÚNE, ascensiuni, s. f. 1. Mișcare de jos în sus a unui mobil. 2. Suire, urcare (pe un munte); înălțare în atmosferă (cu balonul etc.) 3. Fig. Dezvoltare, creștere, evoluție a cuiva (pe scară profesională, socială). [Pr.: -si-u-] – Din lat. ascensio, -onis, fr. ascension.

Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu ascensiune
SUSPICIÚNE s.f. Bănuială, presupunere; neîncredere. [Pron. -ci-u-. / cf. fr. suspicion, it. suspicione, lat. suspicio]. Vezi definitia »
CONCESIÚNE s. f. convenție prin care o persoană fizică sau juridică obține dreptul de a exploata anumite servicii publice sau bunuri ale statului; drept de exploatare a unui bun obștesc, a unei întreprinderi etc. acordat de un guvern unor persoane particulare. ◊ obiectul material al unei asemenea exploatări. (<fr. concession, lat. concessio) Vezi definitia »
AȘTÉRNE, aștérn, vb. III. 1. Tranz. A întinde un covor, o pânză etc. pe o suprafață. ♦ Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) împrăștia, a (se) răspândi pe jos, așa încât să formeze un strat. 2. Tranz. A pregăti așternutul sau, p. ext., patul pentru culcare. ◊ Expr. Cum îți vei așterne așa vei dormi = după cum știi să-ți orânduiești viața așa vei trăi. ♦ A pune masa. 3. Tranz. A scrie; a compune. ♦ (Rar) A expune în fața cuiva o pâră, un plan etc. Și din gură ce-i spunea, Pâra cum își așternea? (TEODORESCU). 4. Refl. și tranz. A (se) întinde orizontal pe jos, a (se) culca la pământ. Se așternea de-a lungul, în marginea șesului (VLAHUȚĂ). ◊ Expr. (Refl.) A se așterne la drum = a porni la drum lung. A se așterne drumului (sau câmpului etc.) = a fugi sau a merge foarte repede. ♦ Refl. Fig. A se apuca temeinic sau în tihnă de ceva; a se pune, a se așeza pe... Și unde nu s-au așternut pe mâncate și pe băute (CREANGĂ). 5. Tranz. A trânti, a culca pe cineva la pământ (printr-o lovitură). ◊ Expr. (Înv.) A așterne (pe cineva) la scară = a întinde (pe cineva) pe jos pentru a-l bate. – Lat. asternere. Vezi definitia »
DISTINCȚIÚNE s. f. v. distincție. Vezi definitia »
INCLUZIÚNE s.f. Includere. 1. Particulă de material străin conținută în masa unui corp solid, într-un țesut. 2. (Log.) Cuprinderea noțiunilor cu sferă mică, dar cu conținut bogat, în noțiuni cu sferă mare și conținut sărac. 3. (Mat.) Relație între două mulțimi care au proprietatea că orice element al uneia este un element al celeilalte. [Var. incluzie s.f. / < fr. inclusion, cf. lat. inclusio]. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z