COMUTÁȚIE, comutații, s. f. 1. Totalitatea operațiilor, manuale sau automate, de conectare și de deconectare a liniilor în vederea realizării unei legături telefonice. 2. Proces de schimbare rapidă a sensului sau a valorii curentului dintr-o secțiune a înfășurării indusului unei mașini electrice cu colector când lamelele la care este legată trec pe sub perii. – Din fr. commutation. Vezi definitia »

FONOANGEIOLOGÍE s. f. studiul zgomotelor vaselor sangvine sau limfatice. (< fr. phonoangéiologie) Vezi definitia »

oglașénie s.f. (înv.) cateheză, învățământ religios prin întrebări și răspunsuri. Vezi definitia »

pîrtie (-ii), s. f. – 1. Cărare, potecă. – 2. Drum sau potecă deschisă în zăpadă. – 3. Urme de sanie. – Mr. părtică. Sb., slov. prt (Miklosich, Slaw. Elem., 40; Cihac, II, 247), cf. bg. părtina (Conev, 42), din sl. prati „a călca în picioare”. Vezi definitia »

OSTENTÁȚIE s. f. atitudine de paradă, de înfumurare, de nesocotire provocatoare a celorlalți; prezentare demonstrativă a avantajelor, a bunurilor pe care le are cineva; etalare pretențioasă. ♦ cu ~ = în mod demonstrativ, ostentativ. (< fr. ostentation, lat. ostentatio) Vezi definitia »