MORATÓRIU, -IE I. adj. referitor la un moratoriu (II); care acordă un termen de plată. ♦ dobânzi ~ i = dobânzi socotite de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor; daune ~ i = despăgubiri care se acordă în caz de întârziere de plată a unei obligații. II. s. n. (jur.) dispoziție legală care suspendă provizoriu executarea unor obligații contractuale sau legale, stabilind diverse amânări; amânare de către stat în situații excepționale a stingerii datoriilor externe sau interne. (< it. moratoriu, germ. Moratorium, lat. moratorium) Vezi definitia »

EXECUTÓRIU, -IE, executorii, adj. (Jur.) Care trebuie executat, care trebuie pus în aplicare. ◊ Hotărâre executorie = hotărâre care poate fi executată de îndată. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécutoire, lat. executorius. Vezi definitia »

RIZÓBIU s. m. bacterie care trăiește în simbioză pe rădăcinile leguminoaselor, formând nodozități. (< fr. rhizobium) Vezi definitia »

tuciuriu, -e, tuciurii s. m., s. f. țigan(că). Vezi definitia »

mungíu (mungíi), s. m. – Lumînărar. Tc. munci (Șeineanu, III, 86; Lokotsch 1510), din per. mum „lumînare”. – Der. mungerie, s. f. (lumînărie). Sec. XIX, înv. Vezi definitia »