FRÁZĂ s. f. 1. unitate sintactică din două sau mai multe propoziții în raport de coordonare sau subordonare. 2. (muz.) unitate a discursului melodic delimitată de două cadențe. (< fr. phrase) Vezi definitia »

păpúșă (păpúși), s. f. – 1. Jucărie reprezentînd de obicei o fetiță. – 2. Marionetă. – 3. Nimfă, larvă. – 4. Cosiță împletită. – 5. Mănunchi, legătură. – 6. Funie, șir (de ceapă, de usturoi). – 7. Știulete tînăr de porumb. – 8. Ciocan de dogar. Formație expresivă, cf. papă, pup, cu suf. dim. -uș. Sensul inițial este cel de „persoană sau obiect fără formă definită”, ca în papă (› papaciufă, papalete, paparudă). Căutarea altor etimologii nu a dat rezultate: din lat. pupa (Diez, Gramm., I, 438); din lat. pappus (N. Sulică, Gazeta Trans., 1900, no. 198; Pușcariu 1256); din pupă ‹ lat. pupa (Pascu, I, 148); din rus. papuša (Candrea). Pentru sensul 4, cf. fr. poupée. Cf. REW 6213. Der. păpușar, s. m. (artist de păpuși; șarlatan); păpușerie, s. f. (spectacol de păpuși; ipocrizie, prefăcătorie); păpuși, vb. (a se dichisi; a face mănunchiuri, mai ales de tutun); împăpușa, vb. (a lega; a se împopoțona, a face pănuși porumbul); păpușoi (var. popușoi), s. m. (Mold., porumb; porumbiște; scul, ghem), cu suf. augmentativ -oi; păpușoiște, s. f. (porumbiște); păpușică, s. f. (diminutiv al lui păpușă; mănunchi de fire). – Din rom. provin bg., rut. papuša, pol. papusza „mănunchi de foi de tutun” (Cihac, II, 243; Candrea, Elemente, 406; Capidan, Raporturile, 224), rus. dial. papušoi (Weigand, Jb., XVII, 365), rus. pampuša „pachet de hîrtie pentru țigări” (Vasmer, II, 307). Vezi definitia »

SCOÁRȚĂ, scoarțe, s. f. 1. Înveliș extern (gros și tare) al trunchiului și al crengilor unui copac sau al unei plante lemnoase; coajă. ◊ Expr. Obraz de scoarță = om necioplit, lipsit de rușine de bună-cuviință. (Reg.) Mamă (sau soră) de scoarță = mamă (sau soră) vitregă. 2. Învelișul exterior și solid al globului pământesc, cu o grosime care variază între 5 și 8 km în zona oceanică și între 30 și 80 km în zona continentală; coajă care se formează la suprafața pământului după ploi mari urmate de secetă. 3. (Anat.; în sintagma) Scoarța cerebrală = partea exterioară a emisferelor cerebrale, formată din substanță nervoasă cenușie. 4. Copertă rigidă a unei cărți, a unui registru etc. ◊ Expr. Din scoarță în scoarță = de la prima până la ultima pagină, de la început până la sfârșit, în întregime. 5. Perete de scânduri cu care se înlocuiesc loitrele carului când se transportă grăunțe. 6. Covor cu urzeală de lână sau bumbac și băteală din lână. – Lat. scortea. Vezi definitia »

BALSAMÍNĂ s.f. Plantă ornamentală, originară din India, cu flori albe-roșietice sau pestrițe, așezate la subsuoara frunzelor. [< fr. balsamine]. Vezi definitia »

NOMOGRAMĂ s. f. reprezentare grafică plană, cu ajutorul unor linii gradate, a unei relații matematice între două sau mai multe mărimi variabile, servind, printr-o simplă citire, uneia dintre mărimi; abac (2). (< fr. nomogramme) Vezi definitia »