TENDENȚIONÍSM s.n. (Rar) Tendențiozitate. ♦ Proprietate a operei de artă de a reflecta tendințele mediului natural și social care o determină. [Pron. -ți-o-. / < tendențios + -ism]. Vezi definitia »

NEOTOMÍSM s. n. curent filozofic idealist-subiectiv contemporan, care caută să reînvie doctrina scolastică a lui Toma dÁquino, acceptând primatul puterii ecleziastice asupra celei civile; neoscolastică. (< fr. néo-thomisme) Vezi definitia »

ONIRÍSM s. n. 1. Delir, aiurare asemănătoare visului, provocată de obsesii sau de halucinații. 2. (Lit.) Înclinare spre cultivarea situațiilor, a motivelor onirice; atmosferă, caracter oniric al unei creații. – Din fr. onirisme. Vezi definitia »

NEOKEYNESÍSM s. n. ansamblu de teorii economice care încearcă o adaptare sau o corectare a keynesismului, în scopul transformării acestuia într-un instrument de combatere a crizelor inflaționiste. (< fr. néo-keynésisme) Vezi definitia »

DEONTOLOGÍSM s. n. (în doctrinele moraliștilor englezi) principiu al acțiunii conforme cu datoria și nu urmărind utilul sau binele. (după engl. deontology) Vezi definitia »