Definita cuvantului arbitrarietate
ARBITRARIETÁTE s. f. Situație arbitrară, aspect arbitrar. [Pr.: -ri-e] – Din arbitrar.

Sursa: DEX '84
Cuvinte ce rimeaza cu arbitrarietate
CANTITÁTE s.f. 1. Categorie filozofică desemnând determinări ale obiectelor și proceselor care indică aspectul lor măsurabil din punctul de vedere al mărimii, numărului, volumului, duratei, gradului etc., a cărei schimbare între anumite limite nu produce transformări ale calității acestora, ci pregătește numai aceste transformări. V. calitate. 2. Proprietate care poate fi reprezentată printr-un număr obținut dintr-o măsurare sau dintr-o numărare; tot ceea ce poate fi numărat sau măsurat. ♦ câtime, număr, mărime. ♦ (Log.) Criteriu de clasificare a judecăților de predicație după sfera subiectului. 3. Durata rostirii unui sunet sau a unei silabe. [Cf. fr. quantité, it. quantità, lat. quantitas]. Vezi definitia »
OBLIGATIVITÁTE s. f. caracterul a ceea ce este obligatoriu. (< obligat + -/iv/itate) Vezi definitia »
ACIDITÁTE s.f. Calitatea de a fi acid; grad de concentrație a unei soluții acide. ◊ Aciditate (gastrică) = proprietate a sucului gastric de a conține o cantitate de acizi; aciditatea solului = însușirea solului spălat de baze de a se comporta ca un acid slab. [Cf. fr. acidité, lat. aciditas]. Vezi definitia »
iúte adj.1. Picant, cu gust înțepător. – 2. Puternic, tare. – 3. Violent, coleric, furios, impetuos. – 4. Dibaci, descurcăreț, agil. – 5. Care acționează repede, prompt. – 6. Care aleargă repede. – Megl. l’ut. Sl. ljutŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Miklosich, Lexicon, 356; Cihac, II, 152; Tiktin; Conev 93; DAR), cf. bg., sb. ljut, pol. luto, rus. ljutĭ, cu sensurile similare rom.Der. iutac, adj. (rapid, descurcăreț); iuțar, s. m. (ciupercă, Lactarius piperatus); iuți, vb. (a deveni picant sau înțepător; a irita; a accelera, a grăbi; refl., a se înfuria); iuțeală, s. f. (gust picant; rapiditate; viteză; violență); iuțime, s. f. (gust picant, rapiditate). Vezi definitia »
MULTIPLICITÁTE s. f. 1. faptul de a fi multiplu; pluralitate. 2. (mat.) faptul că o soluție a unei ecuații este multiplă. ◊ număr care arată de câte ori o soluție satisface o anumită ecuație. (< fr. multiplicité, lat. multiplicitas) Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z