cíne pron. inter. – 1. Introduce întrebările la care se așteaptă ca răspuns un nume de persoană. – 2. Cel care (indică identitatea subiectului a două acțiuni conexe). – 3. Nimeni (în expresii ca n-are cine, cine știe ce, etc.). – 4. (Înv.) Fiecare (mai ales în compunere cu unde, cum, cît, încotro). – Mr. ține, istr. țire. Gen., dat (al, a) cui, acuz. pe cine. Lat. quem (Pușcariu 366; Candrea-Dens., 345; REW 6953; DAR); cu epenteza lui -ne, ca în sard. kini, calabr. chine, lec. cine (M. Ruffini, Cah. S. Pușcariu, I, 202), cf. și mine, tine, sine (Byhan, Jb., III, 7). Celelalte explicații par mai puțin probabile: lat. quisne (Philippide, Principii, 78; Pascu, I, 176); -ne ca în alb. unë „eu”, tinë „tu” (Pușcariu 366); lat. quem pronunțat quene (DAR). Gen. cui (din lat. cui) se folosește și cu sens absolut: „fiul cui” (cf. Eminescu: a cui-s, mamă?). Comp. cinescu, pron. (înv., fiecare, oricine), pare sing. analogic, format pe baza lui cinești, care ar putea fi o compunere bazată pe aceleași elemente ca neștine (DAR admite că cinești este rezultatul contaminării lui cineș cu fiește(care); Meyer-Lübke, Literaturblatt, VII, 150 și Philippide, ZRPh., XXXI, 360, îl explicau pe cinescu direct din lat. quisquis; cineși, pron. (înv., fiecare, oricare), ca același; cineva, pron. (o persoană indeterminată; o persoană importantă), ca și careva (pentru folosirea sa, cf. Sandfeld, Syntaxe, 210-2); fiecine (var. fieșicine, fieștecine), pron. (oricine, fiecare), ca fiecare; măcarcine, pron. (rar, oricine); neștine (var. înv. nescine), pron. (oricine), ca niscare; oarecine (var. oareșicine, oricine), pron. (oricare, fiecare), ca oarecare; vericine, pron. (oricare), ca vericare. Vezi definitia »

PRIVAȚIÚNE s.f. Pierdere, suprimare, lipsă a unui drept, a unui bun, a unui avantaj. ♦ (La pl.) Lipsă, sărăcie; abținere voită. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. privation, lat. privatio]. Vezi definitia »

ÎMPUȚICIÚNE, împuțiciuni, s. f. 1. (Rar) Miros greu; putoare. 2. (Concr.) Lucru urât mirositor; p. ext. murdărie. – Împuți + suf. -ciune. Vezi definitia »

BĂILE HERCULANE, oraș în jud. Caraș-Severin, pe Cerna; 6.076 loc. (1991). Stațiune balneoclimaterică permanentă, cu ape termale (55ºC), sulfuroase, sodice, calcice, magneziene, slab radioactive, cunoscute și folosite din epoca romană. Stațiunea este indicată pentru tratarea afecțiunilor reumatice, neurologice periferice, respiratorii, ginecologice, dermatologice etc. Este cea mai veche stațiune balneoclimaterică din România, atestată documentar ca atare din anul 153 î. Hr., sub denumirea Ad aquas Herculis sacras. Vestigiile arheologice din Peștera Hoților (la N de stațiune), atestă locuirea din Paleoliticul inferior pînă în epoca feudală. Muzeu de istorie. Vezi definitia »

ȚORȚOÁNE s.f. pl. v. zorzoane. Vezi definitia »