TÚBĂ s.f. 1. Instrument muzical de suflat, din alamă, având tonul cel mai grav, folosit mai ales în fanfare. 2. (Anat.) Formațiune canaliculară. [< it., fr. tuba]. Vezi definitia »

DIALÍZĂ, dialize, s. f. Proces de separare a unei substanțe cu dispersie coloidală de particulele cu dispersie moleculară, bazat pe proprietatea unor membrane de a reține numai particulele coloidale. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialyse. Vezi definitia »

plátoșă (-e), s. f. – Cuirasă, plastron, carapace. Origine incertă. Baza cuvîntului este lat. med. plata „placă”, germ. Platte, cf. ceh. plát „placă”, platy „cuirasă” (Cihac, II, 262). Probabil se datorează der. cu suf. -oș (*platoș „făcut din plăci”) sau poate pronunțării mag. a lat. med. platus. – Der. împlătoșa, vb. (a acoperi cu platoșe). Vezi definitia »

HIALINÓZĂ s. f. transformare patologică a substanței fundamentale a țesutului conjunctiv într-o masă sticloasă. (< fr. hyalinose) Vezi definitia »

BLANCHÉTĂ² s. f. mâncare de carne cu sos alb; ciulama. (< fr. blanquette) Vezi definitia »