léu (léi), s. m. – 1. Animal. – 2. Monedă românească. Circula cu acest nume în sec. XVII, cînd valora 120 de bani. Lat. lĕo, împrumut cult, probabil din sec. XVII. Der. nemijlocită din lat. (Pușcariu 968; Pascu, I, 107; Diculescu, Elementele, 427) nu pare posibilă fonetic (lĕo ar fi dat *ieu, ca lĕporem › iepure). Nu e sigur, așa cum consideră Diculescu și Scriban, că Lăune ar fi reprezentantul cazului oblic, cf. lăun. Cu atît mai puțin este probabilă der. din sl. livŭ (Conev 56). Sensul al doilea este o traducere din tc. arslanli „leu” și „piastru” (Tiktin). – Der. leoaie, s. f. (înv., leona) pe care Pușcariu 966 îl derivă din lat. *lĕonia, este tot echivocă; leoaică, s. f.; leiță, s. f. (înv., leoaică). – Din rom. pare să provină rut. lew (Miklosich, Wander., 17). Vezi definitia »

ULÉU s. m. v. uliu. Vezi definitia »

FILÉU s. n. 1. țesătură în formă de rețea, cu ochiuri pătrate; plasă. ◊ (tenis, volei etc.) plasă dreptunghiulară întinsă între doi stâlpi, care desparte în două terenul de joc. ◊ plasă, rețea subțire și deasă cu care se leagă părul. 2. tricot cu orificii uniform repartizare pe suprafața lui. (< fr. filet) Vezi definitia »

CARÉU s. n. 1. așezare în formă de pătrat. ◊ fiecare dintre pătratele care alcătuiesc un caroiaj. 2. încăpere pe o navă pentru adunări, studii și servitul mesei. 3. suprafața marcată a terenului de fotbal, de tenis etc.; (p. ext.) teren de sport. 4. pătrat de cuvinte încrucișate. 5. formație de patru cărți de aceeași valoare (la unele jocuri). 6. parte a unei biserici unde nava se intersectează cu transeptul. (< fr. carré) Vezi definitia »

aléu (-uri), s. n. – Arvună, acont. – Var. alău. Mag. elő (-penz). În Trans. (DAR). Vezi definitia »