țintéș, țínteșă, adj. (reg.) 1. îndreptat către o țintă. 2. bun țintaș. 3. țeapăn. 4. țintat; cu o țintă în frunte (un animal). Vezi definitia »

FÂȘ¹ interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de mișcarea frunzelor, a hârtiei etc. – Onomatopee. Vezi definitia »

TĂÍȘ, tăișuri, s. n. 1. Parte mai subțire, ascuțită, destinată să taie, a unui instrument, a unei unelte (de obicei a unui cuțit); ascuțiș; muchie tăietoare a unei unelte sau a unei ustensile. ◊ Expr. Cuțit cu două tăișuri = situație a cărei rezolvare într-un anumit sens poate avea efecte opuse celor dorite; procedeu care implică avantaje și dezavantaje la fel de importante. A trece sub tăișul săbiei = a ucide, a distruge complet. 2. (Rar) Tăietor (3). – Tăia + suf. -iș. Vezi definitia »

vámeș s. m. pl. vámeși Vezi definitia »

mariáș (mariáșuri), s. n. – (Înv.) Joc de cărți. – Var. (Mold.) mărieș, mariaj. Fr. marriage, mai ales prin intermediul pol. marjasz, mag. márjás (Tiktin). Vezi definitia »