AURELIAN (Lucius Domitius Aurelianus), împărat roman (270-275). Sub presiunea goților și a dacilor liberi, a dispus retragerea armatei și administrației romane din Dacia. A restabilit autoritatea Imp. Roman în Orient (273) și în Galia (274). Vezi definitia »

BÂȚÁN, bâțani, s. m. (Reg.) Mic țânțar care tremură din picioare când stă pe loc (Chironomus leucopogon). – Din bâțâi. Vezi definitia »

GORGÁN, gorgane, s. n. Movilă înălțată deasupra unui mormânt străvechi. – Cf. rus. kurgan. Vezi definitia »

ciorán (-ni), s. m. – (Arg.) Hoț, borfaș. Țig. čor „hoț”, cu suf. -an. – Der. ciorănie, s. f. (hoție); ciordi, vb. (a fura, a șterpeli), din țig. čor-, aorist čordom „a fura” (Graur, Rom., LII, 565; Graur 186; Juilland 162), cf. țig., sp. chorar „a fura”, choruy „a fura” (Besses 64); ciordeală, s. f. (furtișag); ciorditor, s. m. (hoț); cioreca, vb. (Trans. de Nord, a fura); ciorti, vb. (a fura); ciordăni, vb. (a fura cu pretextul de a veni cu colindul), compunere umoristică de la ciordi cu iordăni, pe care DAR o interpretează numai în sensul ultimului cuvînt. Toți termenii aparțin argoului. Ciorîng, s. m. (păstor) reprezintă gen. de la același cuvînt țig. čorango „de hoț” (Tiktin; Drăganu, Dacor., VII, 132); der. ciorînglav, s. m. (poreclă dată țiganilor; plantă nedeterminată), cu o terminație greșit identificată, probabil țig. (Tiktin; DAR; Graur 138); sensul de „plantă” este o confuzie cu ciornoglav, din bg. černoglava „cu capul negru”. Vezi definitia »

AZERBAIDJÁN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Azerbaidjan; azer. ◊ (s. f.) limbă turcă din familia altaică, vorbită de azerbaidjeni. (după fr. azerbaïdjanaise) Vezi definitia »