coácăză (-ze), s. f. – 1. Fruct în formă de bobițe roșii cu gust acrișor, pomușoară. – 2. Varietate de coacăz. – 3. (Bucov.) Varietate de struguri. – 4. Afină. – 5. Dîrmoz, Viburnum Lantana. – Mr. coacăză. Varietatea de plante numită astfel indică faptul că numele le-a fost dat din pricina aspectului bobițelor sale rotunde și cărnoase, care au o anumită asemănare între ele. Este probabil, prin urmare, ca originea cuvîntului să fie lat. *coccum, pl. cocca, din al cărui rezultat *coacă s-a obținut acest cuvînt, prin suf. -ză, ca în cinteză, pupăză, etc. (Densusianu, Bausteine, 474; Philippide, II, 707; Pascu, Suf., 379; Iordan, Dift., 188; cf. Rosetti, II, 115). În general se preferă să se plece de la alb. kokjë „boabă”, care este același cuvînt lat. (Densusianu, Rom., XXXIII, 74; Meyer, 164; Schuchardt, ZRPh., XXVI, 322; DAR; REW 2009; Pușcariu, Lr., 265); dar această ipoteză este inutilă, căci o formă *kokëzë nu apare în alb. și der. cu -ză este normală în rom., pentru a se forma dim., cf. căcărează, gălbează. – Der. coacăz, s. m. (arbustul care dă coacăze); cocăzar, s. m. (rododendron). Din rom. provin bg. kokazi „afină”, mag. kokojza, kokolyza „coacăză”, rut. gogodza. Vezi definitia »

IMUNOGENÉTICĂ s.f. – V. imunogenetic (1) [DEX'98] Vezi definitia »

MOTORÍNĂ, motorine, s. f. Lichid vâscos obținut prin distilarea petrolului, a gudroanelor cărbunilor de pământ sau a unor produse sintetice, folosit drept combustibil la anumite motoare sau ca materie primă în industria chimică. – Din germ. Motorin. Vezi definitia »

múză (múze), s. f. – Zeiță a poeziei. Fr. muse. – Der. muzeu, s. n., din fr. musée. Vezi definitia »

COCIOÁBĂ, cocioabe, s. f. Casă mică, sărăcăcioasă, dărăpănată. – Et. nec. Vezi definitia »