Definita cuvantului piroteală
PIROTEÁLĂ, piroteli, s. f. Faptul de a piroti; stare a celui care pirotește; picoteală, moțăială, somnolență. – Piroti + suf. -eală.

Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu piroteală
TIÁRĂ s.f. (Ist.) Acoperământ de cap purtat de regii vechilor perși, ai parților și ai altor popoare din Asia. ♦ Mitră papală formată din trei coroane suprapuse. [Pron. ti-a-. / < it., lat., gr. tiara]. Vezi definitia »
DEOCHETÚRĂ, deocheturi, s. f. (Rar) Deochi (2). [Pr.: de-o-.Var.: diochetúră s. f.] – Deochea + suf. -ătură. Vezi definitia »
rășínă (rășíni), s. f. – Smoală, catran. – Mr. (a)rușină. Lat. resῑna (Pușcariu 1443, REW 7244), cf. alb. ršinë (Philippide, II, 652). – Der. rășinos, adj. (cu rășină), a cărui der. directă din lat. resῑnōsus (Pușcariu 1444) este incertă. Vezi definitia »
gáură (-ắuri), s.f. – 1. Scobitură, cavitate, groapă. – 2. (Arg.) Furt prin efracție. – Mr. gavră, megl. gaură. Lat. căvum, al cărui rezultat normal să fi fost *gău, cf. sgău și găoace. Acest rezultat s-a pierdut, însă de la forma sa de pl. găuri s-a refăcut un sing. analogic gaură, ca în fagurefag și păturăpat. Se consideră în general că etimonul este lat. *căvŭla (Densusianu, Hlr., 111; Candrea, Èlèments, XVI; Pușcariu, Diminutiv., 182; Pușcariu 701; Candrea-Dens., 720; REW 1693; Philippide, II, 713; Pascu, I, 91; Rosetti, I, 73) sau lat. caula (Cipariu, Gram., 117; Pușcariu, Dacor., III, 671), ipoteză posibilă, fără a fi necesară. Der. din lat. caverna (Crețu 326) nu este posibilă. Alb. gavrë provine din mr., iar rut. gav(o)ra din rom. (Candrea, Elemente, 404). – Der. găurar, s.n. (sulă; regulator la războiul de țesut; vas de lut cu fundul găurit); găuri, vb. (a perfora; Arg., a răni cu armă de foc); găuritor, adj. (Arg., hoț); găuricios, adj. (găurit); găuros, adj. (găurit). – Cf. găman. De la *gău derivă, de asemenea, prin intermediul unui suf. expresiv, găun, s.m. (înv., gol, cavitate; gărgăune, Vespa crabro), cu var. găună, s.f. (Bucov., gol, cavitate). Semantismul se explică prin trecerea de la ideea de „gol” la cea de „sunet sec”. Caracterul expresiv al suf. -ăur reiese și din der. ca bărzăun, gărgăun, căscăun(d), cf. și băuna, mieuna, scheuna. Totuși, se consideră în general (Candrea, Rom., XXXI, 312; Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 618; Pușcariu 700; REW 1794; Candrea-Dens., 718 și 719; DAR) că etimonul lui găun este lat. *căvōnem, în loc de căvum, ipoteză incertă (cf. REW 1794; Battisti, II, 831). Văgăună, s.f. (groapă, cavitate, vizuină; rîpă), este fără îndoială un der. expresiv, poate prin intermediul unei reduplicări a lui găungăgăună, urmată de o disimilație (după Cihac, II, 537, din mag. vagany „brazdă, făgaș”, care pare mai neconvingătoare). – Der. găuni, vb. (a săpa); găunos, adj. (gol, găurit; fără miez); găunoși (var. găunoșa), vb. (a săpa, a scobi); găunoșeală (var. găunoșitură), s.f. (cavitate). Vezi definitia »
ETAJÉRĂ s. f. mobilă compusă din mai multe rafturi care se suprapune și pe care se țin mai ales cărți. (< fr. étagère) Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z