PĂPISTĂȘÉSC, -EÁSCĂ adj. v. papistășesc. Vezi definitia »

OFIȚERÉSC, -EÁSCĂ, ofițerești, adj. Care aparține unui ofițer (I 1), privitor la ofițer, de ofițer, ca al ofițerilor. – Ofițer + suf. -esc. Vezi definitia »

NEOMENÉSC, -EÁSCĂ, neomenești, adj. Lipsit de omenie; inuman, sălbatic. [Pr.: ne-o-] – Ne- + omenesc. Vezi definitia »

pleósc interj. – Imită zgomotul produs de baterea din palme, de bici sau de bălăcit. – Var. pliosc; pleasc (imită zgomotul făcut de limbă). Creație expresivă, cf. fleașc, trosc, sl. pljuskŭ „zgomot”, sl. pleskati „a bate din palme” (Cihac, II, 264), bg. pljaskam. – Der. pleoscăi, vb. (a bate din palme; a plesni, a pocni); plescăi (var. plescăni, mr. plăscănescu, plăscănire), vb. (a pocni din limbă), cf. sb. pljeskati, bg. pljuskam, pleskam (după Miklosich, Slaw. Elem., 36 și Conev 86, rom. ar veni din bg.); ple(o)scăit, s. n. (aplaudare, bălăceală, plesnit de limbă); pleoscăniță, s. f. (rostopască, Chelidonium); pleoști, vb. (a se lăbărța, a se turti, a se strivi; a se deprima), cf. bleojdi, sb. pljostiti, rus. pljustiti (după Cihac, II, 264, rom. provine din sl.), lat. plautus, plotus „cu urechile căzute”; pleoștit, adj. (turtit; decăzut; scund, de mică înălțime, abătut); pleoșteală, s. f. (depresiune); pleașcă, s. f. (pălărie moale); plești, vb. (Bucov., Maram., a se turti; Banat, a se piti). Pentru familia expresivă, cf. Iordan, BF, II, 186. Vezi definitia »

MENÍSC¹ s. n. 1. curbură a suprafeței unui lichid într-un tub (capilar). ◊ lentilă convexă pe o parte și concavă pe cealaltă. 2. (anat.) cartilaj în formă de disc, între articulații. (< fr. ménisque) Vezi definitia »