știlburá, pers. 3 sg. ștílbură, vb. I refl. (reg.; despre apă) a se tulbura. Vezi definitia »

ALCANTARA, ordin monaho-cavaleresc fondat în 1156 și reorganizat în 1177 de papa Alexandru III. în 1493 și-a pierdut atribuțiile militare, devenind un ordin onorific. Vezi definitia »

depărá (-réz, -át), vb. – 1. A smulge părul. – 2. A lua de păr. – Var. dăpăra. Mr. deapir, dipirare, megl. deapir, dipirari. Lat. dēpῑlāre (P. Papahagi 101; Pușcariu 483; Candrea-Dens., 1329; Pascu, I, 141; Iordan, Dift., 123; REW 2571); cf. v. it. dipelare (calabr. dipilare), fr. (dépiler), sp. (depilar.) Este dublet al lui depila, vb. (a îndepărta părul de pe corp), cf. depilator, s. n. (substanță cu ajutorul căreia se depilează); și omonim al lui depăra, vb. (a îndepărta, a separa), puțin folosit în Trans., pe care Drăganu, Dacor., III, 700, îl consideră reprezentant al lat. *de-parāre. Depărare desemnează și o veche uzanță juridică, abandonată a principiului la începutul sec. XIX și conservată în unele toponime (Depărați); delimitînd o proprietate, fiii proprietarilor primeau public o pedeapsă constînd în ceea ce indică vb., cu pretextul de a-i face să-și amintească pentru totdeauna stabilirea delimitării. Presupunem că este etimologie populară, care a confundat probabil rezultatul rom. al lui *dēpῑlāre cu lat. *dēpalāre „a publica”, formă vulgară de la palāri, atestată de glosa depalata „manifestată” (Silos 120); rezultatul normal de la *dēpalāre este și *depăra. Cf. Pascu, Lat., 259. – Der. depărat, s. n. (tăbăcire, smulgere mecanică a firelor de păr). Vezi definitia »

ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere). Vezi definitia »

REVERBERÁ vb. tr. a produce reverberații. ◊ a prelucra cu mijloace electroacustice un semnal sonor. (< fr. réverbérer) Vezi definitia »