TĂTĂRÁȘ, tătărași, s. m. Diminutiv al lui tătar (1). – Tătar + suf. -aș. Vezi definitia »

UIEMÁȘ, uiemași, s. m. Persoană însărcinată cu strângerea uiumului (la moară, la mașina de treierat etc.). [Pr.: u-ie-] – Uium + suf. -aș. Vezi definitia »

CHIORẤȘ, -Ă, chiorâși, -e, adv., adj. I. Adv. (În expr.) A privi (sau a se uita) chiorâș = a) a privi sașiu; b) a se uita pe furiș, încruntat, cu dușmănie, cu dispreț. A da chiorâș prin ceva = a se repezi fără a lua seama peste ce calcă. (Înv.) A da chiorâș la (sau în) ceva = a ținti. II. Adj. 1. Sașiu. 2 Fig. încruntat, supărat, îmbufnat. – Chior + suf. -âș. Vezi definitia »

UȘ interj. Cuvânt cu care se alungă păsările. – Onomatopee. Vezi definitia »

MEGIÉȘ, -Ă, megieși, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În evul mediu, în Moldova și în Țara Românească) Țăran liber, stăpân de pământ. ◊ (Adjectival) Țăran megieș. 2. S. m. și f., adj. (Pop.) Vecin. [Pr.: -gi-eș] – Din scr. medjaš, magh. megyés. Vezi definitia »