ARMĂTÚRĂ s.f. Ansamblu de bare metalice care se pun la construcțiile de beton armat pentru a le întări. ♦ Totalitatea pieselor metalice ale unor instalații alcătuite din țevi sau conducte. ♦ Construcție de lemn, de zidărie etc., servind la întărirea pereților unei galerii subterane. [Pl. -ri. / cf. fr. armature, it., lat. armatura, după armă]. Vezi definitia »

PÁNĂ s.f. 1. Oprire accidentală a funcționării unei mașini, a unui autovehicul, determinată de defectarea unei piese, de lipsa combustibilului etc. ◊ A rămâne în pană = a fi împiedicat într-o activitate, a se găsi într-o situație (materială) jenantă; a nu avea bani. 2. (Mar.) Orientare a velelor unei nave cu pânze astfel încât să se opună vântului și să rămână pe loc; oprire a unei corăbii. [Pl. pane, pene. / < fr. panne]. Vezi definitia »

VÁTRĂ, vetre, s. f. 1. Un fel de platformă înălțată, amenajată în tinda caselor țărănești, pe care se face focul pentru a pregăti mâncarea; parte plană din interiorul cuptorului (de pâine) sau al sobei, care susține cuptorul sau soba în afară și pe care se poate ședea sau dormi. ◊ Expr. A îmbătrâni în vatră = a rămâne fată bătrână, nemăritată. A rămâne cu sluta în vatră = a nu-și putea mărita fata. A cloci pe vatră = a lenevi (la căldură), a trândăvi. A cădea cuiva în vatră = a fi oaspete nepoftit și supărător al cuiva. ♦ Parte a forjei în care se depozitează și unde arde combustibilul; partea inferioară din interiorul unui cuptor metalurgic, pe care se așază materialele care trebuie încălzite sau topite. 2. Locuință, așezământ stabil, cămin, casă (părintească). ◊ Loc. adj. De vatră = care și-a făcut gospodărie și s-a statornicit într-un loc. ♦ Loc de baștină, de origine. ◊ Expr. (Ieșit din uz) A lăsa (un ostaș) la vatră = a elibera (un ostaș) după terminarea stagiului militar. ♦ Cuib al unui animal sălbatic, cu puii în el. 3. Locul principal, central al unei așezări, al unei instalații etc.; locul pe care s-a clădit ceva, pe care se construiește sau unde se așază ceva. ◊ Vatra satului = suprafața de teren pe care se întinde satul. 4. (Pop.) Porțiune de pământ, pe un câmp, care se deosebește de restul locului printr-o vegetație diferită sau prin absența vegetației. Cf. alb. vatre. Vezi definitia »

MÁSCĂ s.f. 1. Față falsă de carton, de stofă etc. cu care își acoperă cineva figura (pentru a se deghiza). ♦ Figură de lemn cu care actorii antici de tragedie și de comedie își acopereau fața. 2. Persoană mascată. 3. (Fig.) Înfățișare, figură falsă; imagine convențională. ♦ Înfățișare a feței cauzată de un sentiment puternic; aspectul feței în anumite boli. 4. Machiaj. ♦ Preparat cosmetic care se aplică pe față pentru îngrijirea tenului. 5. Mască mortuară = mulaj în ghips al feței unui mort. 6. Dispozitiv, aparat care acoperă sau protejează corpul sau fața unui om, a unui animal etc.; adăpost individual pe câmpul de luptă. ♦ (La baraje) Ecran de etanșare. ◊ Mască de gaze = aparat aplicat etanș pe față pentru protecția împotriva gazelor de luptă. [Cf. fr. masque, germ. Maske, rus. maska]. Vezi definitia »

ANHIDROBIÓZĂ s.f. Stare de viață latentă determinată de lipsa completă a apei prin uscarea țesuturilor. [Pron. -bi-o-. / < fr. anhydrobiose]. Vezi definitia »