cánură (canuri), s. f. – Fibre sau resturi de fire de lînă, in sau cînepă, care cad la dărăcit; se folosesc pentru țesături mai groase sau pentru pînza de sac. – Mr. canură. Lat. cannŭla „trestioară”. (P. Papahagi, Notițe, 14; REW 1609; Pascu, I, 56; cf. DAR); cf. ven. kanula, friul. kánula, tarent. kanolo, cu sensul etimologic. Înainte, Tiktin (urmat de Pușcariu 268) se gîndise la un der. al vb. lat. carĕre „a scărmăna”, de tipul *carŭla, cu rezultat rom. disimilat; ipoteză puțin probabilă. Din rom. a trecut în ngr. ϰάνουρα, bg., sb. kanura (Romansky, Jb., XV, 110; Berneker 483; Capidan, Raporturile, 204). Vezi definitia »

IÚXTĂ s. f. v. juxtă. Vezi definitia »

AUTOLÍZĂ s. f. dezintegrare a celulelor și țesuturilor organice sub acțiunea enzimelor proprii. (< fr. autolyse) Vezi definitia »

RIVÁLTĂ s.f. (Teatru) Șir de lumini de deasupra scenei, opus rampei. [< it. ribalta]. Vezi definitia »

BIOCINÉTICĂ s.f. Știință care studiază mișcarea organismelor vii. [< fr. biocinétique]. Vezi definitia »