trîntí (-tésc, -ít), vb. – 1. A doborî, a abate, a face să cadă. – 2. A descărca, a ochi. – 3. A lansa, a azvîrli. – 4. A face să cadă la examene. – 5. (Arg.) A reține. – 6. (Refl.) A se arunca la pămînt, a se tolăni. – 7. (Refl.) A se lupta, a se lua la trîntă. Sl., probabil dintr-o formă neatestată *trątiti (Cihac, II, 422; Tiktin; Byhan 340; Candrea), probată și de rut. trutyty, ceh. troutiti „a împinge”, pol. trącić „a împinge”. Cf. sl. tryti „a împinge”. Cf. sl. tryti „a turti”, tręsti „a mișca”, tręstiti „a lovi”. – Der. trîntă, s. f. (luptă corp la corp); trînteală, s. f. (bătaie, trîntă; Arg., detenție); trîntitură, s. f. (acțiunea de a doborî). – Din rom. provine săs. trintin „a doborî”. Vezi definitia »

PLÁTI² s. m. pește de acvariu, vivipar, originar din Mexic și Guatemala, verde-gălbui, cu două pete mai întunecate spre vârful cozii. (< germ. Platy) Vezi definitia »

clecetí, clecetésc, vb. IV refl. (reg.) a se sfădi, a se certa. Vezi definitia »

prefetí, prefetésc, vb. IV (reg.) 1. a ocroti, a proteja, a îngriji. 2. a linguși. 3. a chema. Vezi definitia »

ȚUȘTͲ, țuștesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A arunca cu repeziciune. – Din țuști¹. Vezi definitia »