SARDELĂ, sardele, s.f. Sin. sardeluță, hamsie (Engraulis encrasicholus); din it. sardella; germ. Sardelle. Vezi definitia »

ABÁCĂ, abace, s. f. (Arhit.) Placă subțire (pătrată) care constituie partea superioară a capitelului unei coloane și face legătura cu arhitrava. – Din fr. abaque, lat. abacus. Vezi definitia »

MEDIEVÍSTICĂ s. f. ramură a istoriei care se ocupă cu studiul evului mediu. (< germ. Maediävistik) Vezi definitia »

GUTAPÉRCĂ s.f. Substanță asemănătoare cauciucului, care se extrage din unele plante originare din Extremul Orient. [< it. guttaperca, cf. fr. gutta-percha < cuv. malaiez]. Vezi definitia »

marmúră (mármuri), s. f. – Rocă cristalină divers colorată. – Var. marmoră, (înv.) marmure. Mr. marmar, mr., megl. marmură. Lat. marmor (Pușcariu 1033; Candrea-Dens., 1054; REW 5368), cf. it. marmo, prov. marme, fr. marbre, sp. mármol, port. marmore. Der. din gr. μάρμαρος (Pascu, Beiträge, 10), pare mai puțin probabilă. Nu e cuvînt popular, dar apare din sec. XVII. – Der. (în)mărmuri, vb. (a se împietri, a se întări), cf. megl. mărmurisi, calabr. ammarmurare; mărmuriu, adj. (marmorean); marmoreu, adj. (marmorean), din it. marmoreo. Vezi definitia »