Definita cuvantului vinietă
VINIÉTĂ, viniete, s. f. Ilustrație de mici dimensiuni care se pune la începutul sau la sfârșitul unui text (tipărit sau manuscris), al unui capitol etc.; ornament pe coperta unei cărți; clișeu folosit în tipografie pentru ornamentație. [Var.: vignétă s. f.] – Din fr. vignette.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu vinietă
CULÍSĂ, culise, s. f. 1. Spațiu scenic situat în spatele decorurilor, de unde intră actorii în scenă. 2. Fig. (La pl.; peior.) Dedesubturile unor acțiuni sau ale unei stări de fapt; mașinație, înscenare, intrigă. ◊ Loc. adv. În culise = în ascuns, în secret. 3. Scobitură rectilinie de-a lungul căreia alunecă o piesă mobilă; p. ext. piesa care alunecă de-a lungul acestei scobituri. – Din fr. coulisse. Vezi definitia »
CARACUDĂ (‹ bg.) s. f. Pește teleostean, ciprinid, prezent în toate apele stătătoare și reg. mocirloase ale rîurilor Europei și Asiei de Nord, de 15-20 cm și 80-100 g, cu corpul oval, comprimat lateral, solzi bruni-verzi, arămii și galbeni-portocalii pe burtă (Carassius carassius). Vezi definitia »
FILIÉRĂ s. f. 1. dispozitiv pentru tăierea filetelor (1) sau pentru trefilarea sârmei. 2. piesă prevăzută cu găuri foarte mici care servește la filarea mătăsii artificiale; duză (3). 3. orificiu prin care o omidă sau un păianjen secretă firul de mătase. 4. (fig.) drum, cale, fir, mijlocire. ◊ succesiune a gradelor într-o carieră. (< fr. filière) Vezi definitia »
RÁMĂ1, rame, s. f. 1. Cadru de lemn, de metal etc. în care se pune o fotografie, un tablou etc.; p. ext. tablou, fotografie înrămată. 2. Schelet de formă, mărimi și materiale diferite, în care se fixează ceva. 3. Fâșie de piele flexibilă și groasă cusută pe marginea încălțămintei și servind la fixarea tălpii de față. – Din rus. rama. Cf. germ. Rahmen. Vezi definitia »
póftă (pófte), s. f. – 1. Plăcere, apetit, dorință, rîvnă. – 2. (Banat) Dar de mîncat care se oferă de obicei proaspetelor lăuze. – Var. înv. pohtă. Sl. pochotĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 272; Conev 86), cf. bg. pofta, sb. pohot. Der. din gr. πόθος (Philippide, Principii, 147) nu e posibilă. – Der. poftalnic, adj. (înv., doritor); poftăreț, adj. (cu poftă); pofteală, s. f. (invitație); pofti (var. pohti), vb. (a dori, a jindui, a rîvni; a cere, a solicita; înv., a ruga; a invita, a felicita, a închina (paharul), a oferi), cf. sl. pochoteti; pofticios (var. poftitor), adj. (ahtiat, doritor); nepoftit, adj. (neinvitat, neașteptat; inoportun). Vezi definitia »