FOÁME s. f. 1. Stare funcțională periodică a organismului care se manifestă prin senzația nevoii de a mânca. 2. Fig. Dorință nestăvilită, poftă lacomă; lăcomie. – Lat. fames, -is. Vezi definitia »

BAUME [bomé], Antoine (1728-1804), farmacist, chimist și tehnolog francez. A inventat areometrul, care-i poartă numele. Vezi definitia »

PTERIDOSPÉRME s.f. pl. Grup de plante primitive fosile, asemănătoare cu ferigile, dar care se înmulțesc prin semințe. [Sg. pteridospermă. / < fr. ptéridospermées, cf. gr. pteris – ferigă, sperma – sămânță]. Vezi definitia »

IOBĂGÍME s. f. Totalitatea iobagilor; mulțime de iobagi. – Iobag + suf. -ime. Vezi definitia »

núme (núme), s. n. – 1. Denumire. – 2. Faimă, reputație. – Mr. numă, megl. numi, istr. lume. Lat. nōmĕn (Pușcariu 1206; Candrea-Dens., 1558), cf. it. port. nome, fr., cat. nom, sp. nombre. Der. este cam neregulată, făcută pe baza nominativului, ca și în alte idiomuri romanice (cf. totuși sard. lumene) și cu un schimb o › u care se explică în general prin influența lui număr. Mai curînd e vorba de o confuzie deja în lat., între nōmĕn „nume” și nūmĕn „voință divină”, cf. în nume de bine „sub auspicii bune”, unde nume pare să reprezinte lat. nūmĕn. Der. anume, adv. (adică, după nume; în detaliu; intenționat, înadins); anumit, adj. (cert, determinat), formație neologică; numi, vb. (a chema, a pune nume; a desemna); numire, s. f. (desemnare); numitoare, s. f. (înv., nominativ); numitor, s. m. (mat.); denumi, vb. (a pune nume), după fr. dènomer; supranume, s. n. (poreclă), după fr. surnom; supranumi, vb. (a porecli), din fr. surnommer. – Cf. pronume. Vezi definitia »