năráv (nărávuri), s. n. – 1. Obicei, uz. – 2. Obicei prost, viciu. Sl. nravŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Miklosich, Lexicon, 456; Cihac, II, 212), cf. bg. nărav, sb. narav și Vasmer, II, 230. – Der. nărăvaș, adj. (învățat prost, vicios); năravnic, adj. (înv., vicios, desfrînat); nărăvi, vb. (a învăța cu nărav, a se vicia); înărăvi, vb. (a se vicia); nărăveală, s. f. (viciere); nărăvos, adj. (învățat, prost; capricios). – Din rom. provine mag. nerávás (Edelspacher 20). Vezi definitia »

poráv (-vă), adj. – (Trans.) Violent, acerb. – Var. purav. Sl. porivŭ (‹ pora „violență”), cu schimb de terminație (Miklosich, Lexicon, 628; Cihac, II, 299). Cf. poară, poroinic. Vezi definitia »

ZVÂRLÁV, -Ă, zvârlávi, -e, adj. (Neobișnuit) Sprinten, iute în mișcări. Vezi definitia »

RISTÁV s. n.v. răstav. Vezi definitia »

câráv, -ă, cârávi, -e, adj. (reg.) bolnăvicios, boleac, gubav. Vezi definitia »