MÚNCĂ, munci, s. f. 1. Activitate conștientă (specifică omului) îndreptată spre un anumit scop, în procesul căreia omul efectuează, reglementează și controlează prin acțiunea sa schimbul de materii dintre el și natură pentru satisfacerea trebuințelor sale. ♦ (La pl.) Lucru la câmp, lucrul câmpului; lucrări agricole. 2. (Concr.) Folos material, bun agonisit prin lucru; agoniseală, câștig, profit. 3. Efort de a realiza ceva; strădanie; ocupație, îndeletnicire. 4. (Înv. și pop.; la pl.) Torturi, cazne. ♦ Durere, suferință (fizică sau morală); chin. ♦ Spec. (Sens curent; la pl.) Durerile nașterii. – Din sl. monka. Vezi definitia »

acetamídă (-ce-ta- / -cet-a-) s. f., g.-d. at. acetamídei; pl. acetamíde Vezi definitia »

PSIHOPROFESIOGRÁMĂ, psihoprofesiograme, s. f. Profesiogramă a reacțiilor psihice specifice unui individ. [Pr.: -si-o-] – Din fr. psychoprofessiogramme. Vezi definitia »

VIRESCÉNȚĂ s.f. Metamorfoză a părților colorate ale florilor în frunze verzi. [Pron. -sce-. / cf. it. virescenza, fr. virescens]. Vezi definitia »

THÉMĂ s.f. (Ist.) Unitate teritorial-administrativă și militară a Imperiului bizantin, în care cele două puteri – ostășească și civilă – erau încredințate unui strateg, numit de împărat și dependent direct de acesta. [Cf. gr. thema]. Vezi definitia »