NEOPLATONÍSM s.n. Curent filozofic mistic reacționar, apărut în epoca elenistică și ajuns la apogeu în epoca de decădere a Imperiului roman, care proclamă ideea creării lumii prin „emanația” din divinitate și pe aceea a cunoașterii prin extaz mistic. [Cf. fr. néo-platonisme]. Vezi definitia »

isihásm s.n. Curent mistic din sec. XIII, cu centrul pe Muntele Athos, potrivit căruia țelul vieții spirituale este să unească mintea cu inima, „Lăcașul lui Dumnezeu”, unire care se realizează „coborând”, prin intermediul respirației, mintea în inimă (< fr. hésychasme) Vezi definitia »

ONANÍSM s. n. Onanie². – Din fr. onanisme. Vezi definitia »

MAHAEVÍSM s.n. Curent reacționar care propovăduia o atitudine dușmănoasă față de intelectualitate. [< Mahaiski – teoretician anarhist rus + -ism]. Vezi definitia »

FIZICALÍSM s. n. concepție neopozitivistă potrivit căreia limbajul fizicii ar fi limbajul tuturor științelor. (< fr. physicalisme) Vezi definitia »