SIDERÓZĂ, sideroze, s. f. 1. Minereu de fier de culoare cenușie, gălbuie sau brună și cu luciu sticlos, folosit în industria metalurgică; siderit. 2. Formă de pneumoconioză provenită din inhalarea de pulbere de fier sau de compuși ferici. – Din fr. sidérose. Vezi definitia »

ONICARTRÓZĂ s. f. afecțiune ereditară caracterizată printr-o atrofie a unghiilor, însoțită de importante anomalii articulare. (< fr. onycharthrose) Vezi definitia »

júlă (júle), s. f. – Femeie, muiere. Țig. žuli, ğuli (Graur, BL, V, 68). Legătura pe care o stabilește DAR cu mag. suli „rău” pare greșită. – Der. julan, s. m. (bărbat afemeiat); juleaică, s. f. (femeie), pe care Bogrea, Dacor., II, 899, îl punea în legătură cu numele Zuleica, cf. Tagliavini, Arch. Rom., XII, 173; juleandră (var. șuleandră, ciuleandră), s. f. (femeie, muiere), cu suf. expresiv -andră, cf. buleandră, fleand(u)ră, după Graur, BL, IV, 198, la un țig. *ğuνlengero, de la ğuνli „femeie”); ciuleandra, adv. (hoinărind, umblînd creanga). Vezi definitia »

CLÁCĂ, clăci, s. f. 1. Formă caracteristică a rentei feudale, constând din munca gratuită pe care țăranul, fără pământ, era obligat să o presteze în folosul stăpânului de moșie. ◊ Expr. Lucru de clacă = lucru făcut fără tragere de inimă, de mântuială, prost. 2. Muncă colectivă benevolă prestată de țărani pentru a se ajuta unii pe alții și care adesea este însoțită ori urmată de o mică petrecere, de glume, povestiri etc. ◊ Expr. Vorbă de clacă = vorbă inutilă sau neserioasă; flecăreală. – Din bg. tlaka. Vezi definitia »

ANALOÁGĂ adj. f. v. analog². Vezi definitia »