CÂNTĂRÍT¹ s. n. Faptul de a cântări. – V. cântări. Vezi definitia »

HORCĂÍT s. n. Faptul de a horcăi; zgomotul produs de cel care horcăie; horcăială, horcăitură. – V. horcăi. Vezi definitia »

VIJELÍT s. n. (Rar) Vâjâit. – Din vijelie + vâjâit. Vezi definitia »

OTOLÍT, otolite, s. n. (Anat.) Corpuscul calcaros din urechea internă a vertebratelor sau din vezicula auditivă a nevertebratelor, care servește la formarea senzației de echilibru sau la transmiterea vibrațiilor sonore. – Din fr. otolithe. Vezi definitia »

RÂNJÍT, -Ă, rânjiți, -te, adj. Care rânjește (2) (întruna). – V. rânji. Vezi definitia »