sorúță, sorúțe, s.f. (reg.) 1. surioară. 2. prietenă, tovarășă. 3. (fam. la vocativ) termen de adresare față de femei și fete, în semn de intimitate, de prietenie, de dragoste. Vezi definitia »

PÚLPĂ s.f. 1. Partea cărnoasă a unui fruct. ♦ Fructe conservate în soluție de bioxid de sulf diluată. 2. Partea moale din interiorul unui organ (splină, dinte etc.). ♦ Porțiune musculară proeminentă. 3. (Min.) Apă care are în suspensie grăunți minerali; tulbureală. [< fr. pulpe, cf. lat. pulpa]. Vezi definitia »

zăcătúră (reg.) s. f., g.-d. art. zăcătúrii; pl. zăcătúri Vezi definitia »

CÓMĂ² s. f. (muz.) 1. interval greu perceptibil, între două note enarmonice. 2. semn care indică (în muzica instrumentală) frazele și (în muzica vocală) locurile unde se respiră. ( Vezi definitia »

CAULOGENÉZĂ s. f. proces de formare a tulpinii. (< fr. caulogenèse) Vezi definitia »