BĂRDÁȘ, bărdași, s. m. (Reg.) Dulgher, lemnar. – Din bardă + suf. -aș. Vezi definitia »

TĂÍȘ, tăișuri, s. n. 1. Parte mai subțire, ascuțită, destinată să taie, a unui instrument, a unei unelte (de obicei a unui cuțit); ascuțiș; muchie tăietoare a unei unelte sau a unei ustensile. ◊ Expr. Cuțit cu două tăișuri = situație a cărei rezolvare într-un anumit sens poate avea efecte opuse celor dorite; procedeu care implică avantaje și dezavantaje la fel de importante. A trece sub tăișul săbiei = a ucide, a distruge complet. 2. (Rar) Tăietor (3). – Tăia + suf. -iș. Vezi definitia »

șutáș, șutáși, s.m. (reg.) stângaci. Vezi definitia »

ciorăiáș s.m. sg. (reg.) soi de struguri cu boabe negre și mici. Vezi definitia »

CASTRONÁȘ, castronașe, s. n. Diminutiv al lui castron; castronel. – Castron + suf. -aș. Vezi definitia »