strălucí (-césc, -ít), vb. – A luci puternic, a sclipi, a scînteia. De la luci, cu pref. stră- (Pușcariu 988) sau dintr-un der. lat. de la lūcēre (*tralūcῑre, după Candrea-Dens., 1011; cf. REW 5136), cf. bell. straluce, rovign. stralusir, engad. stral’üzir, calabr. straluciri. – Der. străluc, s. m. (insectă, Cerambyx moschatus), deverbal; strălucit, adj. (ilustru, splendid); strălucitor, adj. (splendid, lucitor). Vezi definitia »

tinci, tinciuri, #s. n.# mortar, chit, ipsos, masă de șpăcluit. Vezi definitia »

potromocí, potromocésc, vb. IV (reg.) 1. a îngrămădi, a aduna (în dezordine); a mototoli. 2. (despre obiecte) a ascunde, a face pierdut. 3. a mușamaliza. 4. (despre oameni) a rătăci, a pierde. 5. (despre bani, averi, lucru) a risipi. 6. a bate la tălpi. Vezi definitia »

brucí, brucésc, vb. IV (reg.) a înțepa și împunge. Vezi definitia »

MĂLURÍCI s. m. pl. Plantă erbacee cu rizom noduros, cu flori roz-purpurii și cu fructul o păstaie, care are la maturitate culoarea brună (Orobus variegatus). – Mălură + suf. -ici. Vezi definitia »