FONAȚIÚNE, fonațiuni, s. f. Ansamblul fenomenelor care produc vocea. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. phonation. Vezi definitia »

NOȚIÚNE, noțiuni, s. f. 1. Formă logică fundamentală a gândirii omenești, care reflectă caracterele generale, esențiale și necesare ale unei clase de obiecte; concept. 2. Cunoștință generală despre valoarea, sensul, însemnătatea unui lucru; idee, concepție despre ceva. 3. (La pl.) Cunoștințe, principii generale de bază într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. notion, lat. notio, -onis. Vezi definitia »

SERVITÚDINE s.f. (Rar) Servitute. [Cf. lat. servitudo, fr. servitude]. Vezi definitia »

INCORECȚIÚNE, incorecțiuni, s. f. (Înv.) Incorectitudine. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. incorrection. Vezi definitia »

EXPECTORAȚIÚNE s.f. v. expectorație. Vezi definitia »