SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează în mod nelimitat de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se cu ștreangul. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva în partea superioară). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la... ) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare. Vezi definitia »

PUDRÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) da cu pudră. 2. tr. A presăra praf pe o suprafață oarecare. [< fr. poudrer]. Vezi definitia »

pulberá, pulberéz, vb. I (înv.) a se umple de praf. Vezi definitia »

ABHORÁ, abhorez, vb. I. Tranz. (Rar) A avea ură, dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – Din fr. abhorrer, lat. abhorrere. Vezi definitia »

a-i intra (ceva) în sânge expr. 1. a deveni un obicei / un reflex. 2. a deveni o necesitate vitală. Vezi definitia »