KERATÍTĂ s.f. v. cheratită. Vezi definitia »

DÍNĂ¹ s. f. unitate de măsură pentru forță egală cu forța imprimată de accelerația de 1 cm/sec² asupra unui punct material cu masa de un gram. (< fr. dyne) Vezi definitia »

aréndă (-de), s. f. – Cedare temporară a dreptului de exploatare a unor bunuri. – Var. (Trans.) arîndă, (Olt.) arindă, (Mold., Trans.) orîndă. Lat. med. arenda, intrat tîrziu, probabil în sec. XVIII, și pe mai multe căi în același timp; (cf. mag. árenda, bg., sb., pol., rus. arenda, rut. arenda, oranda). Cf. Cihac, II, 3; Hasdeu 1540; Berneker 30, care pornesc de la etimoane sl.; Sanzewitsch 197, care se bazează pe rusă; Gáldi, Dict., 83, care pleacă de la mag. Densusianu, Hlr., 148 și Pușcariu 121 considerau că arîndă derivă direct din lat. *arrendare (sard. arrendare, sp. arrendar), ipoteză puțin probabilă; -î- pare mai curînd, ca în orîndă, prin analogie cu cel din rînd și (o)rîndui. Var. moldovenească orîndă, care reproduce fonetismul rut. (cf. Miklosich, Fremdw., 75), a ajuns să însemne „cîrciumă”, deoarece în trecut cîrciumile și hanurile din localități erau date în arendă de către marii proprietari și producători. Der. arenda, vb. (a da sau a lua în arendă); arendaș, s. m. (persoană care ia în arendă, fermier); arendășesc, adj. (propriu unui arendaș); arendăși, vb. (a arenda); arendășie, s. f. (arendare; ocupație de arendaș); arendășiță, s. f. (nevastă de arendaș); arendășoaică, s. f. (nevastă de arendaș); arendator, s. m. (arendaș); orîndar, s. m. (cîrciumar); orîndărie, s. f. (arendare). Vezi definitia »

LĂSTĂRÍCĂ, lăstărele, s. f. Lăstăraș. – Din lăstar + suf. -ică. Vezi definitia »

schílă (-le), s. f. – Cîine, cățel. Ngr. σϰύλα „cățea” (Bogrea, Dacor., I, 267; Graur, BL, IV, 114). Cuvînt rar, neînregistrat în dicționare. Legătura cu (s)chelălăi „a lătra”, propusă de autorii citați, este improbabilă. Vezi definitia »