VÓRBĂ, vorbe, s. f. 1. Cuvânt. 2. Șir de cuvinte care exprimă o cugetare; gând, idee exprimată prin cuvinte; spusă, zisă. ◊ Expr. Auzi vorbă! = ce spui! se poate? e posibil? Ce vorbă! = în adevăr, fără îndoială. A avea o vorbă cu cineva = a avea ceva de discutat cu cineva; a vrea să comunici un secret cuiva. Cu vorba că... = zicând că..., sub pretext că... Vorbe de clacă = flecăreală fără rost, fără miez. 3. Expunere, istorisire, relatare. ◊ Expr. Lasă vorba! sau (eliptic) vorba! = tăcere! nici un cuvânt! Ce mai (atâta) vorbă? = ce să mai lungim discuția, să curmăm discuția. A (nu) da (cuiva) pas la vorbă = a (nu) lăsa cuiva posibilitatea să vorbească. 4. Convorbire, conversație; discuție, taifas. ◊ Loc. adv. Fără multă vorbă = fără a crâcni, fără să protesteze. Din două vorbe = fără multă discuție; operativ, repede. Din vorbă în vorbă = din una în alta, din discuție în discuție. ◊ Expr. A fi vorba de... (sau despre..., să...) = a fi în discuție, a fi obiectul discuției..., a se vorbi de... A-și face de vorbă cu cineva = a găsi prilej de discuție cu cineva. A avea de vorbă (cu cineva) = a avea de discutat, de arajat ceva (cu cineva). Fie vorba între noi! = ceea ce știm să rămâne între noi, să nu afle nimeni. Nici vorbă! = a) negreșit, desigur; fără doar și poate; b) nici pomeneală. Nu-i vorbă! (sau mai e vorbă?) = fără îndoială, firește, e de la sine înțeles. Vorbă să fie! = nu cred așa ceva, nici pomeneală. A schimba vorba = a schimba obiectul discuției. ♦ Compus: vorbă-lungă = om flecar, palavragiu. ♦ Schimb de cuvinte în contradictoriu; neînțelegere, ceartă. 5. Mod, fel de a vorbi, de a se exprima. Vorba dulce mult aduce. ◊ Expr. Dacă ți-i vorba de-așa sau dacă așa ți-i vorba = dacă așa stau lucrurile. 6. Zicătoare, zicală, proverb, expresie. ◊ Expr. Vorba ceea, expresie stereotipă folosită în povestire pentru a introduce o zicală, un proverb, cuvintele spuse de cineva etc. Vorba cântecului = așa cum se știe din bătrâni. 7. Îndemn, sfat, învățătură. ♦ Părere, convingere; hotărâre. 8. Promisiune, făgăduială; angajament. ◊ Expr. Vorba-i vorbă = cuvântul dat trebuie respectat, promisiunea dată e datorie curată. A se ține de vorbă = a-și respecta promisiunile, angajamentele. A zice vorbă mare = (mai ales în construcții negative) a se angaja solemn, a face o promisiune deosebită. 9. Înțelegere, învoială; tocmeală; târguială. ◊ Loc. adv. Din două vorbe sau (rar) dintr-o vorbă = fără multă discuție, repede. ◊ Expr. (Pop.) A face vorba (sau vorbele) = a peți. A-i face (cuiva) vorbă cu cineva = a mijloci o întâlnire între un băiat și o fată (în vederea căsătoriei). A fi în vorbă = a fi în tratative pentru încheierea unei căsătorii, a unei afaceri etc. 10. Zvon; veste, știre, informație. ◊ Expr. A se face vorba = a se răspăndi o știre, un zvon. A spune (cuiva) două vorbe = a comunica ceva cuiva. A lăsa vorbă = a lăsa o dispoziție, a anunța ceva înainte de a pleca undeva. (Așa) umblă vorba = (așa) se vorbește, (așa) se vorbește, (așa) se spune. A trimite (sau a da) vorbă = a transmite un mesaj. ♦ Bârfeală, clevetire; calomnie. 11. Grai, limbă. Străin la vorbă. – Et. nec. Cf. sl. dvorĩba. Vezi definitia »

GÁDINĂ, gadine, s. f. (Pop.) Animal sălbatic; jivină, dihanie. – Din bg. gadină. Vezi definitia »

NECONSECVÉNȚĂ, neconsecvențe, s. f. (Rar) Inconsecvență. – Ne- + consecvență (după fr. inconséquence). Vezi definitia »

PLÉVIȚĂ, plevițe, s. f. (Reg.) Placă de fier care îmbracă partea de jos a leucii. ♦ Bucată de fier care se bate în cuie sau în nituri pentru a acoperi o crăpătură la vase, la albii etc. – Pleu + suf. -iță. Vezi definitia »

LADĂ s.f. 1Â?. Cutie mare făcută din scânduri, în care se împachetează, se păstrează sau se transportă o-biecte. 2Â?. Mobilă de lemn în format de cutie mare, lunÂ?gărea ă, în care se păstrează haine, rufe, etc.; cf. lacră. LadĂ? = cista, arca. ANON. CAR., LEX. MARS. 101. Le-avem tot în ladă si le inem tot ascunse, LET, III 284/43. Cine vreodată norocul supt lacată si norocirea în ladă si-au încuiat? CANTEMIR, IST. 07. Încredin ăm la mâna dumÂ?nealor cinsti ilor negu ători a cinstităi Cumpănii Sibiului i la lada Cumpănii.., fl. 2.208 (a. 1751). IORGA, S. D. XII. 59. Pecetluite Iadele cu pecetea Domnească, MAGAZ. IST. I 127B. Să-i deschiză lada lui. BARAC, T. 75. Biblioteca tatălui meu... era intró ladă mare.- c. NEGRUZZI, I 10. El scoase din fundul unei lăzi Iiârbuite... o cute, o perie si o năframă, EMINESCU, N. 21. începură a scoate din lada babei valuri de pânză, CREANGĂ, P. 14. Să aducă fel de fel de cutii, de tronuri si de lăzi, ISPIRESCU, L. 349. Să-i pună chiar pe fundul lăzii. RETEGANUL, P. IV 26/6. Bate, Doamne, pe lelea, De ce sá pierdut cheia, Cá rămas lada'ncuiată Si ea umblă neschimbată, JARNIK-BÂRSEANU, D.. 424, cf. MÂNDRESCU, L. P. 30/10.# A trăi cu banii'n ladă: bine, fericit si în liniste, ZANNE, P. V 68. A nu avea ladă cu cineva = a trăi rău cu cineva, a nu fi în termeni buni. ib. III 203. L-a prins la ladă = cu mâ a 'n sac. PAMFILE, J. II. Lada la mine si cheia la tine = a fi la dispozi ia cuiva. ZANNE, P. III 202. Ladă de gunoiu sau gunoaie) : în care se adună gunoaÂ?iele dintró casă. Jos se zăreste lada de gunoaie. C. PETRESCU, C. V. 215. / (Bucov.) Lada orasului = casa primăriei. Contribu ii din lada orasului. SBIERA, F. 365. / Ladă de hingheri: în care hinÂ?gherii închid câinii prinsi. BOTEZ, B. 25, / (La moară) Postavă (în care curge făina). PAM-PILE, I. C. 186, cf. H. x 130, 413, 436, 506. / (La trăsură) Cutia de scânduri care stă la spatele trăÂ?surii. Boneta si celelalte sunt în lada dela trăsură. CONTEMPORANUL, II 245. / (La luntre) Câciu. DAMĂ?, T. 126, PAMFILE, I. C. 72. / (La teasc) Cos. ib. 222.// P. ext. Con inutul unei lăzi, O ladă de căr i, SĂINEANU, D. U. 3Â?.(Prin Transilv. si la Românii din Iugoslavia) Sicriu, cosciug, GIUGLEA-VÂLSAN, R. S. 360, CABA, SĂL. Copârseul (îi zic mai mult â??lada„) se face numai din scânduri late de brad. DENSUSIANU, T. H. 246. Pune sicriul (lada) in car.SEZ. I 53/21. 4Â?. (Prin Transilv. si Banat) Saltar, cutie (a mesei), chichi ă. Lada mesei = cutia mesei. LB. Lada căru ei = chichi a. Com. C. LACEA, 5Â?. (Mold.) Joc ărănesc. H. X 490. (Plur. si gen.-dat. sing. (neart.) lăzi, rar lade. / Diminutive: (cf. sârb. ladica) lădi ă s. f. (plur. -di e, prin Mold. -di i) = ladă mică; spec. saltar, cutie, chichi ă.; (la albinărit) cosni ă, uleu (BraÂ?sov). Com. ARON. Ladicze = cista, arca. ANON. CAR. Fura tingirile cu bucate... si le ascundeau în lădi a trăsurei. GHICA, s. 76. Să vadă de-s închise... lădi a, portofoliul. C. NEGRUZZl, II 209/19. PapaÂ?galul alb... de pe lădi a caterincei. C. PETRESCU, Î. II 122. Să-mi descuiu lădi ele. TEODORESCU, P. P. 193, cf. SEZ. III 237/17, 239/15, GOROVEI, C. 265; â?? (mai pu in întrebuin ate:) lădĂ? ă a. f. L' au întâlnit cele nouă fete Cu a lor lădu e 'n Spete. MARIAN, D. 280, Cf. TEODORESCU, P. P. 366b; IădicioĂ?ră s. f. Ladicsoare = cistula, arcula. ANON. CAR.; lădisoĂ?ră. s.f.=cutie (mică). HERZ.-GHER. ; lădĂ?ie s. f. = ladă, lădi a (Jina, în Transilv.) GR. S. VI 239; â?? lădioĂ?ră s. f. (pronun . -di-oa-?) = parte a luntrei. H. II 319; â?? lădâ Ă?ie (lădă ie LB.) si lâdă Ă?ică (plur. - uici) s. f. = Iadă mică (PAMFILE), casetă. O lădă ui... cu scriÂ?sori (Moldova), IORGA, S. D. XX. 139. Lădă ui de scândură, ECONOMIA, 211. O lădă uie de argint. SINCAI, HR. III 160/33. Pe velin a lădă uii era o mână de parale. SĂM. I 218. Să dea ostasilor (lui Trebellie) lădă uici de aur si de argint. SINCAI, HR. I 136/7. / Augmentativ: lădĂ?iu s. a. = ladă mare (LB. T. PAPAHAGI, M.); mobilă care serveste ziua ca bancă, iar noaptea ca pat (PĂÂ?CALĂ, M. R. 415) ; ladă, postavă (la moară DAME. T. 153). Nu trebue lăsate găinile să se culce pre mese, lădoaie. ECONOMIA, 107, cf. PAMFILE, I. c. 186. Scoate coastă din lădoiu. MÂNDRESCU, L. p. 156/17. Tu nespălatule, ce sezi pe lădoiu? SEZ. VII 90./ Nomen agentis: lădĂ?r(iu) = caÂ?sier comunal (Jina, în Transilv.). PASCA, GL.I â?? Din germ. Lade, direct (în sensul 4Â?) sau prin mijlocire ungurească (lĂ?da), poate si slavă (serbo-croat lad, pol. lad, rut. lado). Vezi definitia »