ÁGĂ, agi s. m. (Înv.) 1. Ofițer (comandant) din armata otomană. 2. Titlu dat comandantului pedeștrilor însărcinați cu paza orașului de reședință, iar ulterior șefului agiei. 3. Persoană care avea titlul de agă (1, 2). [Var.: agá, agale s. f.] – Din tc. ağa. Vezi definitia »

HISPANÍSTICĂ s. f. Disciplină care studiază limba și culturile spaniole. – Din germ. Hispanistik. Vezi definitia »

CÍSTĂ s. f. 1. (ant.) coș de răchită în care se purtau la procesiunile închinate unor divinități diverse obiecte de cult. ◊ casetă, lădiță. 2. vas cilindric de metal pentru prima epocă a fierului din Italia. 3. mormânt preistoric din piatră în care era așezat cadavrul. 4. celulă, spor de rezistență, la alge. (< fr. ciste, lat. cista, gr. kiste) Vezi definitia »

premuitúră, premuitúri, s.f. (înv.) bandă, panglică, șnur frumos lucrat, cu care se ornamentează unele veșminte pe margine. Vezi definitia »

PLEURÍTĂ s.f. Pleurezie (seacă). [< fr. pleurite]. Vezi definitia »