ȘUȘOTEÁLĂ, șușoteli, s. f. Faptul de a șușoti; zgomot produs de cineva sau de ceva care șușotește; șușotit. [Var.: șoșoteálă s. f.] – Șușoti + suf. -eală. Vezi definitia »

PÍLOTĂ, pilote, s. f. 1. Un fel de plapumă călduroasă, de forma unei perne mari umflate, umplută cu fulgi sau cu puf. 2. (Reg.) Bagaj, calabalâc. [Acc. și: pilótă] – Et. nec. Vezi definitia »

năpîrcă (-ci), s. f. – 1. Viperă (Vipera berus). – 2. Bici. – Var. (rar) nopîrca. Mr. nipîrtică, megl. năprotcă. Creație expresivă. Coincide cu alb. nepër(t)ke, dar nu e probabil să se explice prin el, cum se susține de obicei (Cihac, II, 719; Meyer 303; Pascu, II, 221; Philippide, II, 221; Rosetti, II, 119). Trebuie să fie o var. expresivă a lui *năpîrlă, cf. năpîrli; pentru alternanța expresivă a ambelor terminații, cf. șopîrlă și șopîrcăi, sfîrlă și sfîrc, mîrlan și mîrc etc. Atît năpîrcă, cît și năpîrli și șopîrlă nu au fost explicate satisfăcător pînă acum; provin, fără dubiu, din aceeași sursă expresivă, a cărei idee de bază pare a fi cea de „șerpuire” sau de „mișcare rapidă”, ca în ciocîrlie, cf. și țopîrlan (ca și ciocîrlan); această explicație este singura care merge în același timp pentru năpîrcă „bici”, ca și pentru înrudirea sa evidentă cu șopîrlă. Der. din lat. *viperana (Crețu 350) sau dintr-o combinație între natrix și pertica (Capidan, Raporturile, 542) este inacceptabilă. Der. năpîrcos, adj. (veninos); năpîrli, vb. (despre reptile, a-și schimba pielea; despre mamifere, a-și schimba părul; despre păsări, a-și schimba penele), cu suf. expresiv -li (după Cihac, II, 251, legat de sl. pero „pară”, cf. împotrivă Tiktin; după Conev 87, din sl. naprŭliti sau naprliti „a pîrli”, după Drăganu, Dacor., VI, 517); năpîrleală, s. f. (primenire, năpîrlire). Alb. trebuie să provină din rom. Vezi definitia »

nălbușoáră, nălbușoáre, s.f. (reg.) nalbă mică. Vezi definitia »

EMISFÉRĂ, emisfere, s. f. 1. (Geom.) Jumătate dintr-o sferă. 2. Fiecare dintre cele două jumătăți ale sferei cerești sau terestre, mărginite de ecuatorul ceresc, respectiv de ecuatorul terestru, și de meridianul de referință. 3. (Anat.; în sintagma) Emisfere cerebrale = cele două jumătăți simetrice ale creierului mare. – Din fr. hémisphère, lat. hemisphaerium. Vezi definitia »