lúnă (lúni), s. f. – 1. Astru ceresc. – 2. Perioadă de timp. – 3. Menstruație. – Mr., megl. lună, istr. lurę. Lat. lūna (Pușcariu 995; Candrea-Dens., 1018; REW 5163), cf. it., prov., sp. luna, fr. lune, cat. lluna, port. lua. Sensul temporal există din lat. pop. (CIL, III, cf. Pușcariu, Lr., 248), cf. fr. lune de miel (Șiadbei, Problemele vocabularului român comun, Iași 1934, 12; exemple it. în Iroaie, BF, VI, 195). Der. lunai (-ia), s. m. și f. (nume de bou sau de vacă); lunărică, s. f. (nume de vacă); lunatic (var. lunatec), s. m. (somnambul; prostănac), din lat. lūnatĭcus (Pușcariu 996; Candrea-Dens., 1020; der. din bg. lunatek, pentru Domaschke 100, nu e posibilă); lunătăci, vb. (înv., a avea crize de somnambulism); lunătăcie, s. f. (somnambulism); lunăriță, s. f. (iarba-lunii); lunie, s. f. (somnambulism), înv., la Coresi; luni, vb. refl. (înv., a avea crize de somnambulism); lunaș, s. m. (persoană angajată cu luna); lunav, adj. (înv., somnambul), cu suf. sl. -av. – Der. neol. lunar, adj., după lat. lunaris; semilună, s. f., din fr. semilune. Vezi definitia »

cícovă, cícove, s.f. (înv.) podoabă femeiască. Vezi definitia »

BALÍSTICĂ s. f. Ramură a mecanicii teoretice care studiază legile mișcării unui corp greu aruncat sub un anumit unghi față de orizont. ♦ Știință care studiază mișcarea proiectilului în interiorul țevii și pe curba balistică. – Fr. balistique (it. balistica). Vezi definitia »

CONCUÍSTĂ s. f. v. conchistă. Vezi definitia »

labagioaică, labagioaice s. f. (pop., obs., peior.) 1. persoană de sex feminin care practică onania. 2. femeie care are un compartament abject, atrăgându-și disprețul celor din jur. Vezi definitia »