SCẤRBĂ, scârbe, s. f. 1. Aversiune nestăpânită (fizică sau morală) față de cineva sau de ceva; dezgust, repulsie; greață, silă. ◊ Loc. vb. A-i fi (sau a i se face) cuiva scârbă sau a-l prinde (ori a-l cuprinde) pe cineva scârba (sau o scârbă) = a se scârbi. ♦ (Rar) Ceea ce provoacă scârbă (1) sau, p. ext., spaimă, groază. 2. (Fam.) Epitet pentru o ființă murdară, dezgustătoare sau josnică, mârșavă; p. ext. epitet pentru o ființă neînsemnată. ♦ Faptă urâtă, nedemnă; ticăloșie. ♦ (La pl.) Vorbe murdare, triviale; ocări, înjurături. 3. (Reg.) Întristare, mâhnire, supărare. ♦ Grijă, necaz; nenorocire. 4. (Înv.) Mânie, furie; dușmănie. – Din sl. skrŭbĩ. Vezi definitia »

SIMBIÓZĂ, simbioze, s. f. Formă de conviețuire reciproc avantajoasă între două specii diferite de organisme [Pr.: -bi-o-] – Din fr. symbiose. Vezi definitia »

ÎNȚEPENEÁLĂ s. f. (Rar) Stare a unui lucru sau a unei ființe țepene; înțepenire. – Înțepeni + suf. -eală. Vezi definitia »

FICOERITRÍNĂ s. f. pigment roșu din unele alge. (< fr. phycoérythrine) Vezi definitia »

MICSÁNDRĂ, micsandre, s. f. Numele a două plante erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina simplă sau ramificată, cu frunzele acoperite cu peri cenușii, cu flori albe, roșii, albastre sau violete, plăcut mirositoare; micșunea, vioară-roșie (Matthiola incana și annua). ◊ Compus: micsandră-sălbatică (sau -de-munte) = plantă erbacee cu flori mari, galbene, plăcut mirositoare (Erysimum officinalis). – Et. nec. Vezi definitia »