brățáră (brățắri), s. f. – Podoabă purtată la încheietura mîinii sau pe braț. – 2. Cerc, inel. – 3. La cămășile țărănești, manșeta brodată în culori. – Var. brățea, brațoletă. Lat. brāchiāle (Pușcariu 218; REW 1254; Candrea-Dens., 180; DAR); cf. it. bracciale, braccialetto (› brațoletă, probabil prin intermediul ngr.), sp. brazal, port. braçal. Din rom. provine rut. brycari „mînecă de cămașă” (Candrea, Elemente, 402). Vezi definitia »

ALUMINÓZĂ s. f. pneumoconioză provocată de inhalarea pulberilor fine de aluminiu. (< fr. aluminose) Vezi definitia »

ZÍUĂ s. f. v. zi. Vezi definitia »

DRAGLÍNĂ s.f. Mașină cu o cupă fixată la capătul unui braț lung și ușor, folosită mai ales la săpatul pământului sub nivelul terenului pe care se deplasează. V. excavator. [< engl., fr. dragline]. Vezi definitia »

nodățícă s.f. (reg.) numele unei plante; barba-ursului. Vezi definitia »