Definita cuvantului bac
BAC2 s.n. 1. Piesă cu ajutorul căreia se fixează obiectele de prelucrat la menghină, la filieră etc. ♦ Piesă în care se fixează vârful bocancului legat de schiuri; falcă. 2. Instalație specială pentru inițierea și perfecționarea canotorilor, caiaciștilor și canoiștilor. [Pl. -curi. / < germ. Backe].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu bac
AUSTRIÁC, -Ă, austrieci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Austriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Austriei sau populației ei, privitor la Austria sau la populația ei. [Pr.: a-us-tri-ac] – Din it. austriaco, lat. austriacus. Vezi definitia »
CARDIÁC, -Ă adj. De (la) inimă, privitor la inimă. // s.m. și f. Suferind de o boală de inimă. [Pron. -di-ac. / < fr. cardiaque, cf. gr. kardia – inimă]. Vezi definitia »
rac (ráci), s. m. – 1. Crustaceu de rîu (Astacus fluviatilis). – 2. (Înv.) Cancer, tumoare malignă. – 3. Cancer, constelație. – 4. (Înv.) Ancoră. – 5. (Mold.) Tirbușon. – 6. Extractor. – 7. Greblă, pieptene. – Mr. (a)rac, megl. rac. Sl. rakŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 302; Conev 42), cf. bg., sb., cr., pol., rus. rak, mag. rák. – Der. răcar, s. m. (pescar de raci); răculeț, s. m. (plantă, Polygonum bistorta), cf. numele său științific; răcușor, s. m. (insectă, Nepa cinerea); racovină (var. răcovină, răcoină, rocoină), s. f. (plantă, Stellaria media; Alsine verna; Anagallis arvensis), din sl. (sb., rus.) rakovina; rocoțea, s. f. (plantă, Stellaria graminea), probabil de la cuvîntul anterior, prin contaminare cu rotoțea, cf. roată; rocoțel, s. m. (plantă, Holosteum umbellatum); răciuină, s. f. (plantă, Galium angustifolium); răciul, s. n. (Mold., plasă de prins raci de rîu), probabil var. de la răcilă, s. f. (Munt., plasă de pescuit raci), din sb. račilo (Candrea); racilă, s. f. (boală cronică, indispoziție), cu suf. sl. -ilo, cf. rotilă; rociu, s. n. (plasă de pescuit raci), din mag. rácsa (Cihac, II, 524). Vezi definitia »
ALÁC s. n. Specie de grâu foarte rezistentă, cu un singur bob în spiculeț, care se cultivă în regiunile muntoase (Triticum monococcum). – Cf. magh. alakor. Vezi definitia »
ZODIÁC s. n. zonă circulară în care ecliptica ocupă mijlocul și care conține cele 12 constelații (corespunzătoare lunilor) pe care le parcurge Soarele în mișcarea sa aparentă în cursul unui an. (< fr. zodiaque, lat. zodiacus, gr. zodiakos) Vezi definitia »