FÁLIE, falii, s. f. (Geol.) Ruptură apărută în scoarța Pământului, ca urmare a mișcărilor tectonice verticale, care desparte două grupuri de straturi; fractură. – Din fr. faille. Vezi definitia »

EVIRÁȚIE s.f. (Liv.) Evirare. ♦ Impotență precoce; emasculare. [< fr. éviration]. Vezi definitia »

MORFOFIZIOLOGÍE s. f. disciplină care studiază raportul dintre structura celulelor, a țesuturilor sau a organelor și funcțiilor lor. (< fr. morphophysiologie) Vezi definitia »

TRIANGULÁȚIE s. f. ansamblu de operații geodezice prin care pot fi determinate suprafețe și distanțe, împărțind terenul într-o rețea de triunghiuri echilaterale în vederea stabilirii coordonatelor punctelor de pe teren. ◊ rețea de triunghiuri, baza unei ridicări topografice. (< fr. triangulation) Vezi definitia »

liturghíe (liturghíi), s. f. – 1. Slujbă, mesă. În biserica ortodoxă, fiecare din cele trei slujbe diferite, uzuale în prezent: cea a Sf. Vasile cel Mare, de zece ori pe an (duminicile din postul mare, Joia Mare, sîmbăta din Săptămîna Patimilor, în ajunul Crăciunului, de Bobotează și de Sf. Vasile); cea a Sf. Grigore, în 25 martie și în toate zilele de post, afară de duminici; și cea a Sf. Ioan Gură de Aur, în restul zilelor. – 2. Liturghier. – 3. Pîine sfințită în formă de colac; se dă preotului și dascălului. – Var. leturghie. – Mr., megl. liturghie „anafură”. Ngr. λειτουργία (Murnu 33; Sandfeld 21), parțial din sl. liturgija (Vasmer, Gr., 89), cf. sb. leturgija. – Der. leturghioară, s. f. (prescură); liturghisi, vb. (a face slujbă), din ngr. λειτουργῶ, sl. liturgisati; liturgic, adj., din fr.; liturghier, s. n. (cartea care conține liturghia). Vezi definitia »