CERULÉU s.n. Culoare minerală albastră, obținută dintr-un amestec de oxizi de cobalt și staniu. [< fr. céruléum, cf. lat. caeruleus]. Vezi definitia »

Dumnezéu (dumnezéi), s. m. – Ființă supremă, creator și cîrmuitor al lumii. – Mr. dhumnidză(u) megl. dumnizesc. Lat. dǒmĭnĕ dĕus (Pușcariu 558; REW 2734), cf. it. domeneddio, v. prov. domerdieus, v. fr. damnedieu. Cf. zău. – Der. dumnezeiesc, adj. (divin; milostiv); dumnezeiește, adv. (minunat, divin); dumnezei (var. îndumnezei), vb. (a diviniza; a adora ca pe Dumnezeu); dumnezeire, s. f. (divinitate; divinizare; înv., religiozitate); nedumnezeire, s. f. (înv., impietate); dumnezeiță (var. dumnezeoaie, dumnezeoaică), s. f. (înv., zeiță). Vezi definitia »

NEVÉU s.n. (Geol.) Masă de zăpadă persistentă de pe munții înalți pe cale de a se transforma în gheață, dând naștere unui ghețar; firn. [< fr. névé, cf. lat. nix, nivis – zăpadă]. Vezi definitia »

ATENÉU s.n. 1. Sanctuar al zeiței Atena. 2. Clădire publică în care au loc manifestații cultural-artistice. [Pl. -ee, -euri. / < fr. athéné, cf. lat. athenaeum, gr. Athenaion – templul zeiței Atena]. Vezi definitia »

sancéu, sancéie, s.n. (reg.) 1. sanie (cu care se transportă poveri); sanie cu tălpile scurte folosite ca suport, în urma alteia mai mari, la transportul lemnelor lungi. 2. (în forma: sanciu) sanie mare (fără șine pe tălpi). 3. ansamblu de plute unite provizoriu, folosit la transportarea buștenilor. Vezi definitia »