omul-orchestră expr. 1. om descurcăreț în orice împrejurare; om întreprinzător, priceput la toate. 2. clovn care cântă la mai multe instrumente o dată. 3. muzician care înregistreză un album în studio cântând la toate instrumentele (fără acompaniamentil altor instrumentiști). Vezi definitia »

CĂMĂRÚȚĂ, cămăruțe, s. f. Diminutiv al lui cămară; cămăruie. – Cămară + suf. -uță. Vezi definitia »

pízmă (pízme), s. f. – Invidie, ciudă. – Var. pismă. Mr., megl. pizmă. Mgr. πεĩσμα „ciudă” (Munrnu 45), parțial prin intermediul sl. pizma (Vasmer, Gr., 117), cf. sb. pizma, bg. pizm. – Der. pizmaș, s. m. (invidios); pizmătăreț (var. pizmătar), adj. (invidios), cf. ngr. πειρματάρης; pizmătarnic, adj. (invidios), cu suf. dublu; pizmos, adj. (invidios); pizmui (var. înv. pizmălui), vb. (a invidia); pizmuitor, adj. (invidios). Rut. pizma trebuie să provină din rom. (Miklosich, Wander., 18). Vezi definitia »

GEMÚLĂ, gemule, s. f. (Bot.) Parte a embrionului vegetal, rudiment de tulpină. ♦ (Zool.) Organ prin care se înmulțesc spongierii. – Din fr. gemmule. Vezi definitia »

ocnă (ócne), s. f. – 1. Salină, mină de sare. – 2. Muncă silnică pe viață, care se făcea odinioară în saline cu ocnașii (sec. XVII-XIX). Sl. okno „fereastră” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, III, 224; Conev 42), cf. bg., sb. okno „puț de mină”, pol. okna, ngr. οϰνα „salină” (‹ rom.). – Der. Ocnaș, s. m. (condamnat; muncitor în salină); ocniță, s. f. (nișă, firidă), din sl. okunice „fereastră”. Der. din ngr. pornind de la sl. (Meyer, Neugr. St., II, 49), nu pare probabilă. Vezi definitia »