Definita cuvantului credință
CREDÍNȚĂ, credințe, s. f. 1. Faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranță, certitudine. ◊ Profesiune de credință = declarație publică pe care o face cineva asupra principiilor sau convingerilor sale. 2. (Înv.) Încredere (pe care o inspiră cineva). ◊ Loc. adv. În credință = într-adevăr. ◊ Expr. A-și mânca credința = a se comporta astfel încât nu mai inspiră încredere. (Înv.) A bea (sau a lua, a sorbi) credință (sau credința) = a gusta din mâncărurile servite domnitorului pentru a-l încredința că nu sunt otrăvite. 3. Fidelitate, devotament, statornicie față de cineva sau de ceva. ♦ (Reg.) Logodnă. 4. Speranță, nădejde. 5. Convingere despre existența lui Dumnezeu; mărturisire a acestei convingeri prin respectarea prescripțiilor bisericești; religie, cult. – Lat. *credentia.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu credință
CREDÍNȚĂ, credințe, s. f. 1. Faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranță, certitudine. ◊ Profesiune de credință = declarație publică pe care o face cineva asupra principiilor sau convingerilor sale. 2. (Înv.) Încredere (pe care o inspiră cineva). ◊ Loc. adv. În credință = într-adevăr. ◊ Expr. A-și mânca credința = a se comporta astfel încât nu mai inspiră încredere. (Înv.) A bea (sau a lua, a sorbi) credință (sau credința) = a gusta din mâncărurile servite domnitorului pentru a-l încredința că nu sunt otrăvite. 3. Fidelitate, devotament, statornicie față de cineva sau de ceva. ♦ (Reg.) Logodnă. 4. Speranță, nădejde. 5. Convingere despre existența lui Dumnezeu; mărturisire a acestei convingeri prin respectarea prescripțiilor bisericești; religie, cult. – Lat. *credentia. Vezi definitia »
CORELOGRÁMĂ s. f. reprezentare grafică a corelației dintre valorile variabile ale unui fenomen. (< fr. corrélogramme) Vezi definitia »
copáncă, copắnci, s.f. (reg.) movilă de pământ formată în păduri din putrezirea copacilor scoși din rădăcină de vânt. Vezi definitia »
BROSCĂRÍȚĂ, broscărițe, s. f. Plantă erbacee acvatică cu flori verzui; iarba șarpelui, limba-apei (Triglochin palustris). – Broască + suf. -ăriță. Vezi definitia »
ANTIFRÁZĂ s. f. figură retorică prin care o locuțiune, o frază se întrebuințează cu un înțeles contrar. (< fr. antiphrase) Vezi definitia »