MUȘINÍȚĂ, mușinițe, s. f. (Rar) Mușiță. – Din mușiță + mușina. Vezi definitia »

MÁRNĂ s. f. rocă sedimentară argiloasă, cu un bogat conținut de calcar, pentru amendarea (2) solurilor acide și la fabricarea cimentului. (< fr. marne) Vezi definitia »

CICLÁMĂ s. f. plantă erbacee decorativă cu frunze în formă de inimă și flori mov, roșii sau albe. (< fr. cyclamen) Vezi definitia »

PALÉSTRĂ s. f. 1. (în Grecia și Roma antică) loc special amenajat pentru exerciții fizice 2. școală ateniană de educație fizică, frecventată de absolvenții școlii de gramatică și a celei de kitară. (< fr. palestre, lat. palaestra, gr. palaistra) Vezi definitia »

urzícă (urzici), s. f. – Plantă din familia urticaceelor (Urtica dioica, U. urens). – Mr. urdzîca, megl. urzică, istr. urzikę. Lat. urtῑca (Pușcariu 1840; REW 9090), cf. it. ortica, prov., cat., sp., port. ortiga, fr. ortie. Trecerea lui ti › zi este anormală, totuși cf. abruz. ardica, sicil. firdica, arag. jordiga, (x)ordiga ‹ lat. *urdica, care s-a vrut să se explice printr-o contaminare cu gr. ἀδίϰη „urzică” (Meyer-Lübke, ZRPh., VIII, 145; cf. Meyer, Alb. St., IV, 114), sau, mai puțin probabil, cu ardere (Meyer-Lübke, Archiv., CLXVI, 59; cf. împotrivă Corominas, III, 583). – Der. urzica, vb. (a bate cu urzica); urzicar, s. n. (loc de urzici; s. m., fluture, Vannesa urticae); urzicea, s. f. (varietate, de urzică, Urtica urens); urzicuță, s. f. (verbină). Urzicariu, s. n. (Trans., cearșaf) nu pare clar. – Der. neol. urticarie, s. f., din fr. urticaire. Vezi definitia »