Definita cuvantului cascador
CASCADÓR, -OÁRE s.m. și f. 1. Persoană special antrenată care se substituie unui actor (principal), de obicei în cursul filmării unei scene de mare pericol. ♦ Acrobat care execută serii de căzături și sărituri (adesea în grup). 2. (Fam.) Persoană cu o conduită ușuratică, inconstantă. [< fr. cascadeur].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu cascador
PESTITÓR, -OÁRE, pestitori, -oare, adj. (Înv. și reg.) Care întârzie, care ține pe loc; păstrător. – Din pesti + suf. -(i)tor. Vezi definitia »
EDUCATÓR, -OÁRE adj. Care educă. // s.m. și f. Persoană care educă copiii, tineretul (în școli); profesor, învățător. ♦ Persoană care se ocupă cu educația copiilor în cămine și grădinițe. [Cf. fr. éducateur, lat. educator]. Vezi definitia »
AUTOTRACTÓR s.n. Tractor de mare putere, montat pe roți sau pe șenile. ♦ Autocamion care se poate mișca pe orice teren. [Cf. fr. autotracteur]. Vezi definitia »
mártor (mártori), s. m. – Persoană care asistă sau a asistat la ceva. – Var. martur. Gr. μάρτυρ, prin intermediul lat. vulg. martur (Densusianu, Hlr., 88; Murnu 35; Roesler 572; Pușcariu 1036; Candrea-Dens., 1057; REW 5385), cf. alb. martür, v. it. martore (Battisti, III, 2378), sard. màrturu „invalid”; calabr. marture „martir”, lomb. màrtul „sfînt”. E dubletul lui martir, s. m., din ngr. μάρτυρ (sec. XVIII), uneori pronunțat accentuat, ca în fr. martyr, cf. mr., megl. martir. Der. mărturie, s. f. (înv., spovedanie; depoziție; înv. și pop., martor; medalie comemorativă a unui botez; probă, semn), din gr. μαρτυρία; mărturisi, vb. (înv., a predica; a spovedi; a recunoaște; a atesta, a depune mărturie), din gr. μαρτυρώ, aorist μαρτυρήσω, în parte prin intermediul sl. marturisati, cf. alb. martūris; mărturiseală, s. f. (spovedanie); mărturisitor, adj. (duhovnic; martir; martor). – Der. neol. martir (var. înv. martiriu), s. n., din fr. martyre sau it. martir(i)o; martiric, adj. (de martir), cuvînt forțat la Gala Galaction; martiriza, vb., din fr. martyriser; martirologiu, s. n., din ngr. μαρτυρλόγιον sau lat. meg. martyrologium. Vezi definitia »
NAVIGATÓR, -OÁRE, navigatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care întreprinde lungi călătorii pe mari și oceane; persoană care conduce o navă (1) sau face parte din personalul unei nave; p. ext. persoană care călătorește pe apă. 2. Membru al echipajului unei aeronave care conduce efectiv zborul ei. – Din fr. navigateur, it. navigatore. Vezi definitia »