URGÉNȚĂ s. f. grabă în a rezolva ceva care nu suferă amânare; însușirea a ceea ce este urgent. ♦ de ~ = imediat, fără întârziere; stare de ~ = situație care impune aplicarea de către stat a unui sistem de măsuri cu caracter politic, militar, economic și social care să-i permită intrarea în război într-un timp foarte scurt. (< fr. urgence) Vezi definitia »

obleágă, obleáguri, s.f. (reg.) pământ necultivat 1-2 ani, servind ca pășune. Vezi definitia »

a intra la chintă spartă expr. (intl.) a găsi omul sau obiectul care-i lipsea cuiva. Vezi definitia »

ADEMENEÁLĂ, ademeneli, s. f. Ademenire. – Ademeni + suf. -eală. Vezi definitia »

PRAGMÁTICĂ s.f. Parte a semioticii care studiază modul în care omul înțelege și folosește semnele. [Cf. engl. pragmatics, germ. Pragmatik]. Vezi definitia »