PECTÍNĂ s. f. substanță organică vegetală în fructe; amestecată cu apă, ia forma unei gelatine. (< fr. pectine) Vezi definitia »

schímă (-me), s. f. – 1. Formă, figură. – 2. Gest, grimasă, mină. – 3. Înfățișare, aspect, aparență. – 4. Nălucă, stafie, duh rău, drăgaică. – 5. Ținută, îmbrăcăminte, veșmînt. – Var. înv. shimă, Mold. (sensul 4) știmà. Mgr. σχῆμα (Cihac, II, 696; Roesler 675; Gáldi 248). Este dubletul lui schemă, s. f., din fr. schéma, der. schematic, adj., din fr. schématique; schematism, s. n., din germ. Schematismus, cu var. Trans.; șematism, s. n. (schemă); schematiza, vb., din fr. schématiser. Der. schimnic (var. schivnic și der.), s. m. (eremit, pustnic, anahoret), din sl. skimĭnikŭ ‹ skima „rasă călugărească” (Cihac, II, 331; Conev 109); schimnică, s. f. (pustnică); schimnici, vb. (a trăi ca un schimnic); schimnicie, s. f. (viață de anahoret); schimnicesc, adj. (de schimnic); schimonosi (var. Mold. schimosi), vb. (a deforma, a desfigura; a imita, a parodia), cu suf. expresiv -si, poate atașat direct la ngr. ἄσχημω, aorist ἀσχημώνω „a se purta urît” (Murnu 50; după Rosetti, Studii ling., 30, schimosi este ngr. άσϰημίζω); schimonoseală (var. schimonositură), s. f. (imitație, parodie, reproducere proastă; avort, monstru; strîmbătură, grimasă); șteamătă, s. f. (fantasmă, viziune, arătare), în Trans., și Bucov., probabil din pl. gr. σϰήματα (Pușcariu, Dacor., V, 411), cf. știmă și așteamăt; scheamătă, s. f. (Trans., trăsătură, umbră), var. a cuvîntului anterior (glosată greșit de Scriban: „rest, fragment”). Relația acestor cuvinte din umbră cu sb. štimati „a crede” (Iordan, RF, II, 272), pare îndoielnică. Vezi definitia »

MEZENTERÍTĂ, mezenterite, s. f. (Med.) Inflamație a mezenterului. – Din fr. mésentérite. Vezi definitia »

BRÉȘĂ, breșe, s. f. Spărtură în zidul unei fortificații; străpungere făcută într-un dispozitiv de luptă inamic. ♦ Spărtură într-un gard sau zid, într-o îndiguire etc. – Fr. brèche. Vezi definitia »

pilăríță, pilăríțe, s.f. (reg.) 1. negustoreasă ambulantă de zarzavaturi; precupeață. 2. om rău de gură, mahalagiu. Vezi definitia »